Spectacolul „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vişniec revine pe scena Teatrului Municipal pe 8 mai, de la ora 19:00. Primită cu mare entuziasm de public încă de la premieră, cea dintâi producţie a acestei stagiuni şi-a făcut deja un renume. Spectacolul este selecţionat să participe la cea de-a 37-a ediţie a Festivalului de Teatru Piatra-Neamţ care va avea loc în perioada 10-17 mai.
Cabaretul cuvintelor este programat chiar în prima zi de festival, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra-Neamţ.
În aceeaşi zi, Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamţ organizează o întâlnire a publicului cu dramaturgul Matei Vişniec, în cadrul unei sesiuni de dialoguri moderate de Tamara Constantinescu, lector universitar, critic de teatru şi actriţă, sub titlul „Cuvinte despre scenă şi creaţie”. În acest context, pe parcursul săptămânii viitoare, în Sala Rotondă a Teatrului Tineretului, şase nume mari ale teatrului românesc şi internaţional vin faţă în faţă cu publicul: Matei Vişniec, Radu Afrim, Gábor Tompa, Andrei Şerban, Ilinca Stihi şi Radu Dinulescu.
Spectacolul „Cabaretul cuvintelor” este regizat de însuşi dramaturgul Matei Vişniec, alături de Andra Bădulescu Vişniec, cea care semnează scenografia şi costumele. Autorul a rescris „Cabaretul cuvintelor” special pentru actorii teatrului sucevean şi ne propune să pornim într-o călătorie în acest univers în care cuvintele sunt personaje adevărate cu sentimente şi acţiuni proprii care trăiesc independent de voinţa oamenilor. „Am conceput acest spectacol ca un omagiu adus cuvintelor întrucît ele ne conferă statut uman. Dar ştim noi să le preţuim cu adevărat?”
Matei Vişniec ne invită să savurăm spectacolul „Cabaretul cuvintelor” în familie. „Nu doar adulţii, ci şi copiii cu vârsta de la 8 ani în sus (care au învăţat deja să scrie la şcoală) se vor regăsi în spectacolul nostru în care actorii-cuvinte cântă, dansează şi spun poveşti” au transmis reprezentanţii teatrului sucevean. (N.B.)


























Comentarii