Începând cu data de 14 martie, Alianţa Franceză din Suceava organizează două noi cursuri de limba franceză, moderne şi interactive, destinate publicului larg: „Le français au rythme des chansons / Limba franceză în ritm de cântec” şi „Parlez avec confiance / Să vorbim ca între prieteni”. Cristina Andronic Runcan, profesor specialist în filologie şi ştiinţele limbajului, promotor al educaţiei lingvistice şi al metodelor didactice centrate pe comunicare, propune aceste cursuri pentru copii cu vârste între 5-11 ani, respectiv pentru tineri peste 16 ani, folosind o abordare pedagogică dinamică.
Prin cântec, exerciţii ritmice, jocuri sonore, activităţi creative, jocuri de rol, ateliere practice de conversaţie, metoda de predare-învăţare va stimula atenţia, memoria auditivă şi spontaneitatea în comunicare, contribuind la formarea unei relaţii pozitive între vorbitor şi limba franceză ca limbă străină.
Cursanţii îşi vor putea îmbunătăţi cunoştinţele practice de exprimare în limba franceză, consolidându-şi şi îmbogăţindu-şi vocabularul activ, dobândind siguranţă în comunicarea orală.
Toate activităţile didactice vor avea loc într-un cadru relaxat şi motivant, ambele cursuri având o durată de o oră şi fiind organizate sâmbăta, o dată la două săptămâni, la sediul Alianţei Franceze din Suceava.
Titularul acestui curs este prof. Cristina Andronic Runcan, doctor în filologie la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea Paris-Cité, Franţa, activitatea sa didactică fiind orientată spre metode interactive, adaptate nevoilor actuale ale cursanţilor şi tendinţelor moderne în predarea limbilor străine.
Pentru mai multe informaţii şi înscrieri, persoanele interesate pot contacta secretariatul Alianţei Franceze din Suceava, telefon 0737784074, e-mail [email protected], până la 12 martie, între orele 13.30 şi 18.30. (C.P.)

























Comentarii