Comunităţi reziliente în faţa fenomenelor meteo extreme – atelier de prevenţie organizat la Rădăuţi

Începutul acestei săptămâni a prilejuit, la Rădăuţi, desfăşurarea unui simpozion dedicat creşterii gradului de pregătire a comunităţii în faţa fenomenelor meteorologice extreme. Evenimentul, organizat la Casa de Cultură Rădăuţi, a reunit, luni, 23 februarie, la ora 16.30, aproximativ 100 de participanţi – reprezentanţi ai companiei organizatoare, agenţi de asigurare, clienţi, beneficiari ai sprijinului acordat în situaţii dificile, precum şi persoane interesate de temă.

Atelierul, desfăşurat sub titulatura „Comunităţi reziliente în faţa fenomenelor meteo extreme”, face parte dintr-o campanie naţională derulată de Groupama, în parteneriat cu Fundaţia pentru SMURD şi Asociaţia Climatosfera, un atelier similar desfăşurându-se, ieri, la Suceava, la Teatrul „Matei Vişniec”.

Teme esenţiale pentru siguranţa comunităţii

Discuţiile au vizat trei direcţii principale: – crearea şi menţinerea unor construcţii rezistente la fenomene meteo extreme; – măsuri de prevenţie care pot face diferenţa în situaţii de urgenţă, precum inundaţii, furtuni sau cutremure; – soluţii concrete şi planuri de acţiune aplicabile în caz de urgenţă.

Formatul interactiv al întâlnirii a permis schimbul de idei şi experienţe, astfel încât informaţiile oferite de experţi să fie nu doar teoretice, ci şi uşor de pus în practică, atât pentru protejarea locuinţelor şi bunurilor, cât şi pentru siguranţa membrilor familiei.

De ce Suceava?

Judeţul Suceava nu a fost ales întâmplător pentru organizarea acestui atelier. În ultimii ani, zona s-a numărat printre cele mai afectate din ţară de fenomene meteorologice extreme. Potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului, despăgubirile achitate de compania de asigurări în judeţ s-au ridicat la aproximativ două milioane de lei.

Dacă anul 2025 a fost marcat de episoade severe produse în special pe timpul verii, specialiştii avertizează că frecvenţa şi intensitatea acestor fenomene sunt în creştere, iar anul 2026 nu se anunţă mai blând. În acest context, prevenţia şi informarea corectă devin esenţiale.

Responsabilitate şi sprijin real

Georgiana Miron, Director Marketing, Comunicare şi Servicii Clienţi în cadrul Groupama, a subliniat, într-o declaraţie de presă, importanţa responsabilităţii şi a sprijinului constant oferit comunităţilor: „Vedem tot mai des cum fenomenele extreme apar rapid şi lovesc puternic. Prin aceste ateliere vrem să punem la dispoziţia comunităţilor informaţii clare, aplicabile imediat, astfel încât oamenii să ştie exact ce au de făcut pentru a avea cât mai bine grijă de familiile şi locuinţele lor. Pentru noi, responsabilitatea înseamnă să fim aproape de clienţi în fiecare etapă – de la prevenţie până la momentul în care au nevoie de sprijin real. Când ştii că nu eşti singur în faţa riscurilor, priveşti viitorul cu mai multă încredere.”

Evenimentul de la Rădăuţi a demonstrat că dialogul dintre autorităţi, specialişti şi comunitate este un pas necesar pentru construirea unei societăţi mai bine pregătite în faţa provocărilor climatice. Prevenţia, informarea şi solidaritatea rămân cele mai puternice instrumente în faţa unui viitor marcat de schimbări tot mai imprevizibile. (V. MARINACHE)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI