Soţia actorului Bruce Willis spune că acesta nu ştie nici în prezent că are demenţă

Emma Heming Willis, soţia actorului Bruce Willis, spune că acesta „nu şi-a dat seama” că suferă de demenţă şi că acesta nu a făcut niciodată legătura dintre simptomele sale şi diagnosticul medicilor, cu toate că a fost diagnosticat în urmă cu trei ani.
Emma Hemming Willis, soţia cunoscutului actor, spune că acesta conştientizează în prezent faptul că suferă de demenţă, după cum a declarat ea, într-un interviu exclusiv în cadrul podcastului Conversations with Cam, citat de publicaţia People.
Emma, în vârstă de 47 de ani, a oferit noi detalii cu privire la starea de sănătate a soţului său, dar şi modul în care acesta trăieşte cu diagnosticul primit de medici. Ea povesteşte că, nici până în prezent, soţul său nu este conştient că suferă de demenţă.
„Cred că asta este atât binecuvântarea, cât şi blestemul acestei situaţii, faptul că el nu a făcut niciodată legătura între simptome şi boala de care suferea, şi sunt foarte fericită pentru asta. Sunt foarte fericită că el nu ştie despre asta”, a mărturisit Emma, despre fostul actor, cu vârsta de 70 de ani.
Soţia fostului actor a precizat că el suferă de anosognozie, o afecţiune în care „creierul poate recunoaşte una sau mai multe afecţiuni” pe care un pacient le are. Potrivit Creveland Clinic, afecţiunea este frecventă în rândul persoanelor cu tulburări de sănătate mintală.
Emma a precizat că „este o afecţiune în care creierul nu poate identifica ce se întâmplă cu el”. Atât Bruce Willis, cât şi alte persoane cu această afecţiune, „consideră că aceasta este starea lor normală”, a explicat ea.
„Oamenii cred că ar putea fi vorba de negare, că nu vor să meargă la doctor pentru că spun: «Sunt bine, sunt bine», dar, de fapt, este vorba de anosognozie. Nu este negare. Pur şi simplu, creierul lor se schimbă. Este o parte a bolii”, a declarat soţia fostului actor.
Bruce Willis a fost diagnosticat cu demenţă frontotemporală în februarie 2023. Este un termen general pentru un grup de tulburări ale creierului care provoacă atrofierea lobilor frontal şi parietal. Afecţiunea poate duce la probleme de vorbire, probleme emoţionale şi schimbări de personalitate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI