> Un pieton a fost lovit de o maşină pe DJ 208V
Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de 22 ianuarie, în jurul orei 18:25, pe DJ 208V, în zona localităţii Pătrăuţi.
În urma impactului dintre un autoturism şi un pieton, un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna Pătrăuţi, acesta a decedat pe loc.
Victima a fost identificată ca fiind un localnic în vârstă de 38 de ani. Pietonul se afla pe marginea părţii carosabile în momentul producerii accidentului. Circumstanţele exacte în care acesta a fost acroşat de maşină urma să fie stabilite în cadrul anchetei penale desfăşurate de poliţişti.
Conducătoarea autoturismului implicat în accident, o femeie de 30 de ani, tot din comuna Pătrăuţi, are permis de conducere valabil, iar testul cu aparatul etilotest a fost negativ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând ca cercetările să stabilească cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii tragicului eveniment. (N.B.)
























Comentarii