În poveştile chinezeşti şi japoneze, dragonii şi regii dragoni au înfăţişare de oameni. Au întotdeauna părul roşu, haine verzi, poartă părul pieptănat ca în urmă cu câteva secole şi trăiesc în adâncul mării sau al lacurilor în palate făcute din scoici. Un dragon care aduce ploaia, într-un basm din China, are o casă cu stâlpi roşii, în adâncul unei păduri.
Ei se tem de miriapozii de foc, personaje fantastice, au nevoie de ajutorul oamenilor pentru a se apăra sau pentru a împrăştia dintr-un vas ploaia.
Un rege al dragonilor şi-a împrumutat palatul unui meşter pentru a fi folosit ca model pentru palatul unui împărat. Meşterul a pironit palatul în pământ, iar în momentul când a trebuit dat înapoi, nu l-a mai dat. Au ieşit din mare peştişori, dragoni mici, broscuţe ţestoase şi raci să-l ia, dar nu au putut să-l desprindă de pământ. Când a venit ziua, soarele a omorât, pe clanţe, ferestre sau acoperişuri, salamandrele şi crabii, peştii şi broaştele ţestoase, care s-au adăugat ca un ornament palatului cel minunat. Aşa a rămas regele dragonilor fără palat, înşelat de meşterul constructor.
Dragonii obişnuiţi au înfăţişare de dragoni, pot să înoate prin apă, pot să zboare prin cerul ploios şi înnorat sau chiar să tragă care ale împăraţilor Chinei. Regii dragoni sunt puternici, întotdeauna sunt asociaţi apei şi se presupune că sunt vechi zeităţi ale mării, lacurilor, fluviilor şi ploii.
Poveştile despre ei sunt multe, iar marii pictori ai Chinei au încercat să-i înfăţişeze în tablourile lor, în peisaje, pe pereţii palatelor. Un pictor chinez a pictat doi dragoni atât de bine, atât de frumos, încât dragonii de pe perete s-au mişcat puţin, pe urmă au dat din cap şi din coadă, au zburat de pe perete şi au plecat pe fereastră.
Ceea ce a reţinut scriitorul din nenu-măratele poveşti despre dragoni este că ei pot fi foarte aproape, nu sunt niciodată răi, deşi pot fi ostili oamenilor, că uneori intră pe fereastră fără să-i observi şi câteodată au fost prinşi şi crescuţi de oameni.
Se uită cu precauţie la cartea din care citise, cartea nu cuprindea niciun desen cu dragoni, o închise şi se gândi că, într-un fel, a fi vizitat de un dragon sau a prinde un dragon poate fi cea mai ciudată tradiţie chineză.
A urmat o noapte plină de vise cu ploi şi curcubeie, curcubeiele erau roşii şi verzi, i s-a părut că a visat şi dragoni. Dimineaţa s-a uitat la carte, a răsfoit-o, a deschis fereastra şi o lumină a ieşit brusc, dintr-un colţ al camerei, pe fereastră. Scriitorul a oftat şi s-a gândit că din cameră zburase un dragon. Scriitorul era din China şi scria romane cu dragoni.
NIADI CERNICA
15 ianuarie 2026
Comentarii