Un proiect legislativ important pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului superior (Legea nr. 199/2023) a fost lansat, la finele anului trecut, pentru a reforma modul în care instituţiile de învăţământ superior din România gestionează fenomenul hărţuirii sexuale.
Senatorul PSD de Suceava, Stan Ioan, se numără printre iniţiatorii acestei propuneri legislative care are la bază demersurile realizate de membrii Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă şi inovare din Senatul României, în cadrul grupului de lucru constituit ca urmare a recomandărilor formulate de Avocatul Poporului, care s-a sesizat din oficiu, în anul 2024, şi a analizat problematica hărţuirii sexuale în universităţi.
În prezent, legislaţia română nu permite universităţilor să intervină eficient în cazurile de hărţuire sexuală, deoarece definiţia acestui comportament este legată exclusiv de infracţiunile prevăzute în Codul penal. Aceasta limitează capacitatea instituţiilor de învăţământ de a sancţiona comportamentele care nu sunt neapărat infracţiuni, dar care afectează grav demnitatea studenţilor.
În urma unor studii recente, s-a constatat că 30% dintre studenţii români au fost victime ale hărţuirii sexuale pe parcursul studiilor, iar majoritatea faptelor s-au comis de bărbaţi, mulţi dintre aceştia având o poziţie de autoritate în cadrul universităţilor, precum cadre didactice. De asemenea, doar 12 instituţii din 85 analizate oferă o definiţie clară a hărţuirii sexuale şi un mecanism adecvat de sesizare a abuzurilor.
În acest context, proiectul legislativ propune o reformă semnificativă: hărţuirea sexuală va fi reglementată ca o abatere disciplinară distinctă în toate instituţiile de învăţământ superior, iar universităţile vor fi obligate să aplice sancţiuni administrative chiar şi în absenţa unei cercetări penale. Această măsură ar urma să prevină impunitatea cadrelor didactice sau a altor membri ai personalului universitar care abuzează de relaţiile de putere şi să încurajeze raportarea cazurilor de hărţuire sexuală, prin crearea unui mediu mai sigur şi mai confidenţial pentru victime.
Senatorul Stan Ioan a subliniat importanţa acestei reforme, afirmând că educaţia trebuie să fie un spaţiu sigur, unde respectul faţă de demnitatea umană este prioritar. În opinia sa, această lege va contribui semnificativ la protejarea drepturilor fundamentale ale studenţilor şi va combate fenomenul hărţuirii sexuale în universităţi, un comportament ce rămâne subraportat şi adesea ignorat în mediul academic.
De asemenea, modificările propuse sunt în conformitate cu standardele internaţionale stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a condamnat România pentru neimplementarea unor măsuri eficiente de protecţie a victimelor hărţuirii sexuale în instituţiile publice.
Astfel, prin introducerea acestei legi, România ar face un pas important spre crearea unui mediu educaţional mai sigur şi mai responsabil, în care orice formă de hărţuire sexuală să fie tratată cu severitate şi transparenţă. (M.S.)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii