Accidente feroviare produse în lume (cronologie 2024-2026)

39 de persoane au murit în urma unui accident feroviar produs la 18 ianuarie 2026, în sudul Spaniei, în care au fost implicate două trenuri de mare viteză. Un total de 73 de persoane sunt încă spitalizate, 24 dintre ele fiind în stare gravă, inclusiv patru minori. Un tren Iryo care circula de la Malaga la Madrid a deraiat la scurt timp după ora 19:30 şi a intrat pe şinele pe care un tren Alvia circula cu 200 de kilometri pe oră în direcţia opusă, îndreptându-se spre Huelva. Una dintre victime a fost mecanicul trenului Alvia. Un total de 484 de pasageri au fost afectaţi, călătorind în ambele trenuri. Cauza deraierii este în prezent necunoscută, scrie El Pais.

Trenul Iryo plecase din Malaga la ora 18:40, cu destinaţia Puerta de Atocha (Madrid), când a deraiat la ora 19:39, în apropiere de Adamuz. Mai exact, ultimele vagoane (de la vagonul numărul şase până la vagonul numărul opt) au sărit de pe şine şi au traversat liniile trenului Alvia (Madrid-Huelva), care circula paralel cu acesta cu 200 de kilometri pe oră. Trenul Iryo a făcut apoi ca Alvia să părăsească şinele şi să cadă pe un terasament de aproximativ cinci sau şase metri înălţime, potrivit surselor oficiale. La bordul vagoanelor căzute se aflau aproximativ 53 de persoane. Trenul Iryo nu avea aceeaşi viteză ca trenul Alvia, deşi viteza sa exactă nu a fost încă stabilită şi este posibil să fi reuşit să frâneze la scurt timp după accident. Mecanicul decedat, cel care a suferit coliziunea frontală, avea 27 de ani.

2026
14 ianuarie – Cel puţin 22 de persoane au murit şi peste 80 au fost rănite, într-un accident de tren cauzat de prăbuşirea unei macarale în nordul Thailandei. O macara folosită pentru construirea unei linii de tren de mare viteză s-a prăbuşit peste un tren de pasageri, care a deraiat şi a luat foc. Trenul, în care se aflau 195 de persoane, circula între capitala Bangkok şi provincia Ubon Ratchathani.

2025
20 noiembrie – 42 de persoane au fost rănite în urma coliziunii produse între un tren rapid şi unul de navetişti, în Republica Cehă, în apropierea oraşului Ceske Budejovice, situat la 150 de kilometri sud de Praga.

9 noiembrie – Două trenuri s-au ciocnit în vestul Slovaciei, zeci de persoane fiind rănite. Aproximativ 800 de persoane se aflau la bordul celor două trenuri, care circulau între Svaty Jur şi Pezinok, la aproximativ 20 de kilometri nord de capitala Bratislava, în momentul coliziunii.

13 octombrie – Cel puţin 20 de persoane au fost rănite după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit în regiunea Kosice din estul Slovaciei. Coliziunea s-a produs în zona satului Jablonov din districtul Roznava.

30 august – Cel puţin trei oameni au murit şi 94 au fost răniţi în urma deraierii unui tren în nord-vestul Egiptului. Accidentul s-a produs în provincia de coastă Marsa Matruh. Şapte vagoane au deraiat în timp ce trenul se deplasa pe ruta Marsa Matruh – Cairo.

11 februarie – O persoană a murit şi alte 11 au fost rănite în urma coliziunii între un tren de mare viteză şi o semi-remorcă lângă oraşul Hamburg, în nordul Germaniei. Trenul, care transporta aproape 300 de persoane, a intrat în coliziune cu semiremorca la o trecere de cale ferată, la periferia de sud a oraşului.

2024
15 septembrie – Trei persoane, dintre care doi copii, au murit şi 49 au fost rănite, în urma ciocnirii dintre două trenuri în nordul Egiptului. Accidentul a avut loc la Zagazig, la aproximativ 80 de kilometri nord de Cairo.

17 iunie – Un tren de marfă a ciocnit din spate un tren de pasageri în statul indian Bengalul de Vest, accidentul provocând cel puţin 13 morţi şi zeci de răniţi. Trenul de marfă a lovit trenul Kanchanjunga Express, care se îndrepta spre Kolkata (Calcutta), capitala Bengalului de Vest, dinspre statul nord-estic Agartala, provocând ieşirea de pe şine a trei vagoane ale trenului de pasageri.

5 mai – Circa 30 de persoane au fost rănite, două dintre ele în stare gravă, după ce un tren de navetişti a intrat în coliziune cu un tren de întreţinere a căilor ferate în capitala Argentinei, Buenos Aires.

5 ianuarie – Trei persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 28 au fost rănite în urma coliziunii între două trenuri în Indonezia, în apropiere de localitatea Cicalengka, în provincia Java de Vest. Coliziunea a avut loc între un tren local şi trenul Turangga, care uneşte oraşele Surabaya, din estul insulei Java, şi Bandung. | AGERPRES

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI