Stulpicani

Parada Ciobănescului de Bucovina

> „Un eveniment care arată tot ce are mai frumos Bucovina –oameni gospodari, costume populare purtate cu mândrie, tradiţii păstrate din generaţie în generaţie” potrivit preşedintelui CJ, Gheorghe Şoldan

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a participat duminică, 18 ianuarie, la invitaţia primarului Vasile Zamcu, la cea de-a treia ediţie a Paradei Ciobănescului de Bucovina, eveniment organizat în comuna Stulpicani.

Mii de oameni din comună şi din împrejurimi s-au adunat pentru a marca evenimentul într-o zi autentică de iarnă bucovineană, plină de culoare şi tradiţie.

Manifestarea a reunit gospodari, familii întregi, purtători de costume populare tradiţionale şi, desigur, eroii zilei – impresionanţii ciobăneşti de Bucovina, uriaşii blănoşi care reprezintă un simbol al vieţii pastorale montane.

„M-am bucurat de întâlnirea cu gospodarii comunei, cu familiile lor şi de o zi autentică de iarnă în comuna Stulpicani. Un eveniment care arată tot ce are mai frumos Bucovina: oameni gospodari, costume populare purtate cu mândrie, tradiţii păstrate din generaţie în generaţie” a declarat Gheorghe Şoldan, preşedintele CJ Suceava.

În mesajul său, şeful administraţiei judeţene a subliniat valoarea profundă a manifestării: „Din acest tablou nu putea lipsi Ciobănescul de Bucovina, uriaşul blănos care face parte din viaţa de zi cu zi a oamenilor de la munte. Felicit organizatorii şi, în primul rând, comunitatea din Stulpicani, pentru că reuşeşte, în vremurile dificile pe care le traversăm, să se bucure împreună şi să le arate tuturor că adevărata bogăţie se află acolo unde există respect pentru oameni şi animale, pentru tradiţii şi, mai ales, dragoste de Dumnezeu”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI