Primarul Bogdan Loghin face publică o înregistrare audio în care IPS Calinic recunoaşte că documentul i-a fost adus de prefectul Andronachi

Primarul municipiului Rădăuţi, Bogdan Andrei Loghin, a publicat luni, 12 ianuarie, o înregistrare audio în care IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, recunoaşte explicit că un document oficial al Arhiepiscopiei, prin care acesta sesizează Prefectura Suceava în cazul aprobării de Consiliul Local Rădăuţi a unei hotărâri privind alocarea unui teren de 3 ha unui alt cult, i-a fost adus personal de prefectul judeţului Suceava, Traian Andronachi, pe care îl numeşte „unul de-al nostru”.
În comunicatul transmis luni după-amiaza, primarul Loghin afirmă că această înregistrare „desfiinţează integral teza autonomiei instituţionale” invocată de Arhiepiscopie şi demonstrează „un amestec grav şi inadmisibil între Prefectură şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în detrimentul hotărârii Consiliului Local Rădăuţi şi al comunităţii penticostale”.
„Există o înregistrare audio, clară şi neechivocă, în care recunoaşteţi personal că documentul respectiv v-a fost adus de prefectul judeţului Suceava, domnul Andronachi, pe care îl numiţi, citez, «unul de-al nostru»” scrie Bogdan Loghin.
Edilul rădăuţean subliniază că această declaraţie reprezintă esenţa problemei: documentele oficiale ale Arhiepiscopiei nu au fost redactate în Cancelaria Eparhială de consilieri şi experţi proprii, aşa cum susţine ÎPS Calinic, ci au fost livrate din exterior de prefect, iar apoi asumate ca poziţie instituţională.
„Aici, ambii – atât Înalt Preasfinţia Voastră, cât şi Prefectul Andronachi – aţi încălcat grav nişte principii legale, juridice şi morale” acuză primarul, calificând situaţia drept „abuz în serviciu”.
Bogdan Loghin precizează că înregistrarea audio va fi pusă la dispoziţia presei şi a publicului interesat, pentru a demonstra veridicitatea afirmaţiilor sale şi pentru a permite oricui să verifice contextul discuţiei.
Alte puncte-cheie din comunicat:

Solicitarea unui teren public fără proiect concret, plan de execuţie sau procedură transparentă reprezintă un tratament preferenţial inadmisibil.
Comparaţia cu Catedrala Mântuirii Neamului este considerată „necinstită intelectual”.

Primăria Rădăuţi a sprijinit constant toate cultele religioase care au respectat procedura administrativă, iar orice probleme interne ale Bisericii nu pot fi proiectate asupra administraţiei locale.
Primarul încheie: „Rădăuţiul nu are nevoie de tămâie administrativă. Are nevoie de adevăr!” şi promite că va anexa documente suplimentare privind sprijinul acordat cultelor din oraş. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI