Incendiu devastator într-o gospodărie din Măriţei

> Focul a izbucnit de la un burlan metalic neprotejat corespunzător

Un incendiu puternic a izbucnit vineri, 9 ianuarie, în jurul orei 12:20, la o gospodărie din localitatea Măriţei (comuna Dărmăneşti). Pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dărmăneşti, au intervenit cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt.-col. Alin Găleată, la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la casa de locuit, bucătăria de vară, adăpostul de animale, magazie şi depozit de furaje – toate construcţiile fiind corp comun (alipite), ceea ce a creat pericol iminent de propagare la cea de-a doua locuinţă de pe aceeaşi proprietate şi la anexele aferente.
După aproape trei ore şi jumătate de intervenţie intensă, incendiul a fost lichidat în jurul orei 15:40.
În incendiu au ars complet casa principală de locuit, bucătăria de vară, magazia, depozitul de furaje şi adăpostul de animale, pe o suprafaţă totală de aproximativ 250 mp. Au fost distruse sau afectate grav bunuri materiale: mobilier, aparatură electrocasnică, materiale textile, elemente de tâmplărie, circa 5 tone de cereale şi alte obiecte. Flăcările au degradat faţada celei de-a doua case de locuit pe o suprafaţă de circa 20 mp.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti.
Pompierii au reuşit să salveze cea de-a doua locuinţă a gospodăriei, un saivan de animale, magazie de lemne şi alte construcţii anexe, împreună cu bunurile aferente.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic generat de un burlan metalic neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile din construcţie. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI