> 100 de lei va costa atestarea orei naşterii, în vederea generării astrogramei
Consiliul Judeţean Suceava urmează să aprobe în şedinţa din 23 decembrie noile niveluri de taxe şi tarife aplicabile în cursul anului 2026.
În acest cadru a fost iniţiată şi introducerea unui nou tarif şi majorarea unuia existent, în cadrul serviciilor medicale de obstetrică şi ginecologie.
Astfel, noul tarif propus este de 100 lei pentru eliberarea unui document care atestă ora exactă a naşterii. Acest serviciu va fi achitat de persoanele care solicită informaţia pentru scopuri non-medicale, precum întocmirea horoscopului sau astrograma. Motivarea: datele nu au caracter medical şi implică efort suplimentar din partea mai multor angajaţi pentru identificarea şi furnizarea lor.
Tariful pentru spitalizare în regim preferenţial în secţie creşte de la 100 lei/zi/pat/persoană la 110 lei/zi/pat/persoană. Justificarea: creşterea costurilor cu materialele de igienă şi utilităţile.
Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării CJ Suceava, urmând să intre în vigoare după adoptare. (N.B.)
























Comentarii