La al doilea parastas pentru etnicii români din nordul Bucovinei căzuţi în războiul din Ucraina, oficiat la Mănăstirea Putna la cererea familiilor şi a unor asociaţii creştine ortodoxe, stareţul mănăstirii Melchisedec Velnic a rostit un discurs profund despre suferinţa istorică a românilor bucovineni şi despre datoria morală a statului român faţă de ei.
„Este o durere pe care o purtaţi în suflete şi nu este uşoară. Dar este o durere şi pentru toţi românii, căci un neam este ca un trup şi când suferă o parte a lui, suferă întreg trupul, suferă tot neamul. Aşa că suntem cu toţii alături, românii de pretutindeni, alături de fraţii români din Bucovina”, a spus stareţul, adresându-se familiilor îndoliate.
Discursul a parcurs istoria zbuciumată a Bucovinei: „În Bucovina românească se suferă de la 1774. Atunci Imperiul Habsburgic a ocupat partea de nord-vest a Moldovei, iar Imperiul Otoman a cedat-o, fără să aibă dreptul să facă aceasta, împotriva dorinţei celor de aici”.
Stareţul a amintit şi momentele de glorie: „În 1918, în urma votului Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, Bucovina se uneşte cu Regatul României. Cu emoţie, pentru că trăim bucuria celor care atunci spuneau că s-a împlinit visul de aur după 144 de ani de la răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic”.
Velnic Melchisedec a reamintit şi tragediile de atunci: „În urma pactului Ribbentrop-Molotov dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică comunistă, în iunie 1940, nordul Bucovinei, împreună cu cel mai important oraş, Cernăuţi, a fost anexat de URSS. Atunci a fost ocupat şi ţinutul Herţa, care până atunci fusese în Moldova şi apoi în Regatul României şi niciodată nu aparţinuse altui stat. După un an, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, 13.000 de români bucovineni au fost deportaţi în Siberia şi cei mai mulţi dintre ei au murit în această deportare, neştiindu-se locul şi nici mormintele lor”.
Stareţul a atras atenţia asupra situaţiei actuale: „Astăzi, statisticile oficiale spun că în regiunea Cernăuţi sunt undeva peste 20% români, adică în jur de 200.000 de fraţi ai noştri care locuiesc în această zonă. Aceşti români supravieţuiesc identitar ca români prin aceleaşi mijloace prin care au supravieţuit începând din 1774, adică prin familie, prin limbă, prin biserică, prin credinţă, deci prin cultură”.
„Ştim că limba se învaţă şi se cultivă în familie, la şcoală şi la biserică. Punem întrebarea, iubiţii mei: la şcoală, astăzi, românii noştri pot învăţa? Sunt mai puţine şcoli româneşti astăzi decât la desfacerea Uniunii Sovietice, în 1991, când erau în jur de 90–100 de şcoli româneşti. În 2001 rămăseseră doar 83, iar acum sunt 63. În acest an, 2025, în luna octombrie, a fost făcută o reorganizare a învăţământului prin care, începând cu anul 2027, din 20 de licee cu predare în limba română şi 12 licee cu predare mixtă ucraineană şi română, vor rămâne doar 4 licee cu predare în limba română şi 9 licee mixte.”
„Nădăjduim că jertfa lor nu va fi ignorată. Ea trebuie să conteze pentru respectarea drepturilor comunităţii româneşti, pentru ocrotirea limbii, a şcolii, a credinţei, a familiilor din care au venit, familii în care au crescut şi familii pe care le-au întemeiat.”
Stareţul Mănăstirii Putna a subliniat că în România se ştiu prea puţin despre românii din nordul Bucovinei, despre istoria Bucovinei, despre marea contribuţie a Bucovinei la civilizaţia românească.
„Ştim foarte puţin ce s-a întâmplat la Fântâna Albă, ce s-a întâmplat apoi pe malul Prutului la Lunca, în 6 februarie 1941. De aceea s-a ridicat poarta Golgotei Neamului pentru a aduce aminte celor de aici, din ţară, despre drama românilor noştri, a fraţilor noştri de dincolo, la câţiva doar kilometri de aici.”
„Nu doar că nu ştim, dar poate că, dacă suntem sinceri, suferim şi de păcatul nepăsării. Iată câteva exemple punctuale ale păcatului nepăsării din partea noastră, a românilor de aici, şi a guvernelor care au condus şi conduc România. Nu s-a cercetat ce s-a întâmplat exact în masacrul de la Fântâna Albă şi în alte masacre ale românilor care au dorit să treacă în România după invazia sovietică de 1940. Nu ştim ce s-a întâmplat cu obiectele de patrimoniu românesc din Muzeul Mitropoliei de la Cernăuţi în iunie 1940. Nu am văzut în spaţiul public românesc nimic despre actul Unirii Bucovinei care a fost dus regelui Ferdinand la Iaşi după proclamarea unirii. A fost distrus de comunişti? Se mai păstrează pe undeva? O altă întrebare. În cimitirul central din Cernăuţi îşi dorm somnul de veci cele mai multe personalităţi româneşti. Şi vă rog să reţineţi: după cimitirul Bellu din Bucureşti, cele mai multe personalităţi româneşti sunt îngropate în cimitirul din Cernăuţi”, a spus Velnic Melchisedec.
La final, stareţul mănăstirii Putna a arătat că au fost pomeniţi, duminică, cei aproape 250 de români care au murit în războiul din Ucraina.
„Îi pomenim şi ne rugăm şi pentru cei peste 150 care sunt dispăruţi. Îi vedem pe cei căzuţi ca pe nişte tineri poftiţi la ospăţul neamului. Au fost invitaţi şi ei de către strămoşii care au preţuit şi au dat mai departe identitatea neamului. Ne adăugăm nădejdea că momentul trecerii din această viaţă i-a găsit înveşmântaţi şi pregătiţi pentru cina Domnului. Privind la mănăstirile cu pictură exterioară din Bucovina, în special la reprezentarea înfricoşătoarei judecăţi, vedem că neamurile sunt chemate fiecare pe rând în faţa dreptului Judecător. Dumnezeu să-i ierte şi să-i primească în Împărăţia Sa veşnică. Să le fie pomenirea în veci. Amin.” (N.B.)
Comentarii