Recent, la împlinirea unui secol de la naşterea Preacucernicului Părinte Dimitrie Mândrescu, Societatea Culturală „Valea Prutului” din regiunea Cernăuţi a realizat un proiect editorial de suflet – o broşură comemorativă ce aduce în atenţia publicului viaţa şi activitatea unui slujitor exemplar al altarului şi al neamului românesc.
Lucrarea, care poartă titlul „Părintele Dimitrie Mândrescu – slujitor al altarului şi al neamului românesc”, a văzut lumina tiparului ca un act de recunoştinţă şi de datorie morală faţă de memoria unui preot care a marcat profund viaţa spirituală şi naţională a românilor din actuala regiune Cernăuţi. Această publicaţie nu este doar o simplă biografie, ci o mărturie vie despre credinţa, devotamentul şi curajul unui om care a slujit în vremuri dintre cele mai grele, când mărturisirea identităţii româneşti şi păstrarea tradiţiilor creştine ortodoxe erau aspru pedepsite de regimul comunist.
Centenarul naşterii Părintelui Dimitrie Mândrescu – 23 octombrie 2025 – a reprezentat un prilej firesc de a ne întoarce cu recunoştinţă către figura acestui preot care, prin slujirea sa de peste trei decenii la parohiile din Costiceni şi Negrinţi, dar şi prin implicarea sa activă în redeşteptarea conştiinţei naţionale după 1989, a devenit un simbol al rezistenţei spirituale româneşti în nordul Bucovinei.
Apariţia acestei broşuri comemorative a fost posibilă datorită eforturilor Societăţii Culturale „Valea Prutului” şi ale tuturor celor care au contribuit cu amintiri şi fotografii la reconstituirea cât mai fidelă a vieţii şi activităţii Părintelui Dimitrie Mândrescu. Este o lucrare care trebuie să ajungă în mâinile fiecărui român care îşi iubeşte neamul şi Biserica, pentru ca memoria celor ce au slujit cu credinţă să nu se stingă.
Dimitrie Mândrescu s-a născut pe 23 octombrie 1925, la hotarul dintre satele Mahala şi Cotul Ostriţei, localităţi aflate la aproximativ 7–8 kilometri de Cernăuţi, într-o familie cu tradiţii creştine puternic înrădăcinate. Tatăl său, Mihai Mândrescu, dascăl la biserica din Mahala, i-a insuflat încă din primii ani ai copilăriei dragostea pentru cuvântul lui Dumnezeu, familiarizându-l cu rânduielile slujbelor şi cu cântările bisericeşti.
Familia a fost profund marcată de evenimentele dramatice ale perioadei comuniste. Fratele său, Toadere Mândrescu, a dispărut fără urmă în timpul represiunilor staliniste – o tragedie care a marcat profund sufletul viitorului preot şi care l-a făcut să înţeleagă încă de tânăr preţul pe care românii din nordul Bucovinei l-au plătit pentru credinţa lor.
În 1957, Dimitrie Mândrescu a fost admis la Seminarul Teologic din Luţk, regiunea Volînia, unde a urmat cursurile obligatorii pentru formarea preoţească într-o perioadă deosebit de dificilă pentru Biserica Ortodoxă din spaţiul sovietic.
După finalizarea studiilor, s-a căsătorit cu Victoria, fiica lui Mihai din Cotul Ostriţei (născută în 1934), întemeind o gospodărie modestă, caracterizată prin respect reciproc şi credinţă comună.
La 17 ianuarie 1959, când avea 34 de ani, Dimitrie Mândrescu a fost hirotonit şi numit preot paroh al Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Costiceni. Misiunea sa pastorală în această comunitate s-a întins pe o perioadă de peste trei decenii, până în anul 1992. În acelaşi timp, a slujit şi la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Negrinţi, demonstrând o dedicare exemplară faţă de îndatoririle sale spirituale.
Activitatea lui s-a desfăşurat în condiţiile restrictive impuse de regimul sovietic, când preoţilor li se interzicea să predice în afara bisericii, să organizeze procesiuni religioase sau să desfăşoare activităţi catehetice publice.
În ciuda climatului de intimidare, preotul Dimitrie Mândrescu a beneficiat de sprijinul necondiţionat al comunităţii. Când un profesor l-a denunţat la securitate că „cheamă oamenii la biserică”, investigaţia nu a dus la niciun rezultat, deoarece oamenii, uniţi în jurul părintelui lor, nu l-au trădat. Această solidaritate comunitară a fost un semn al respectului şi al dragostei pe care credincioşii le purtau părintelui lor spiritual.
De Învierea Domnului, pentru a evita intimidările şi pentru a proteja credincioşii de represalii, părintele oficia slujba la orele 2:00–3:00 dimineaţa. În ciuda orei neobişnuite, biserica era plină, oamenii venind în tăcere, pe întuneric, pentru a participa la cea mai mare sărbătoare creştină.
După destrămarea Uniunii Sovietice, părintele Dimitrie Mândrescu a avut un rol important în procesul de redeşteptare a conştiinţei naţionale şi de întărire a vieţii religioase a românilor din regiunea Cernăuţi. Pentru el, această perioadă a reprezentat împlinirea unui vis pe care îl purtase timp de decenii – posibilitatea de a servi liber Biserica şi neamul, fără teama represaliilor.
În mai 1989, chiar înainte de prăbuşirea finală a regimului sovietic, s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, organizaţie culturală care a devenit un nucleu al activităţilor de promovare a limbii române, a tradiţiilor şi a istoriei naţionale.
În septembrie 1990, s-a numărat printre organizatorii primei ediţii a Sărbătorii Limbii Române la Cernăuţi, desfăşurată în Parcul Central. Momentul principal al manifestării a fost procesiunea publică condusă de părintele Dimitrie Mândrescu, în calitate de protopop de Noua Suliţă. Coloana, alcătuită din mii de români, a mărşăluit purtând portretul lui Ştefan cel Mare şi drapele tricolore, într-o demonstraţie publică de solidaritate şi afirmare identitară.
La 7 iunie 1992, a fost delegat la Primul Congres al Românilor din regiunea Cernăuţi, unde s-a votat în unanimitate „Programul de dezvoltare naţional al Românilor Moldoveni din regiunea Cernăuţi”. Prezenţa sa la acest congres istoric sublinia autoritatea morală şi spirituală de care se bucura în rândul comunităţii româneşti.
La 20 iunie 1992, a participat la ceremonia de canonizare a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare la Mănăstirea Putna. Prezenţa sa la această ceremonie excepţională demonstra profunda sa veneraţie pentru marele domnitor moldovean şi pentru tradiţiile spirituale româneşti.
De asemenea, părintele Mândrescu a participat în mod constant la evenimentele culturale şi comemorative organizate în sânul comunităţii. Un moment deosebit de semnificativ a fost prezenţa sa la slujbele de pomenire a oştenilor moldoveni care şi-au jertfit viaţa pentru dreapta credinţă şi pământul strămoşesc, oficiate la Stejarul lui Ştefan cel Mare din Codrii Cosminului.
Pentru meritele sale deosebite, părintele Dimitrie Mândrescu a fost ales protopop al Protopopiatului Noua Suliţă. În anul 1995, sub conducerea sa pastorală, protopopiatul cuprindea 31 de preoţi care slujeau în 41 de parohii, dintre care 28 erau româneşti. A fost nu doar un administrator bisericesc, ci un adevărat părinte spiritual al clerului din protopopiat, un sfătuitor înţelept şi un apărător al valorilor ortodoxe.
În calitate de protopop, părintele Dimitrie a avut grijă nu doar de aspectele administrative ale protopopiatului, ci şi de formarea spirituală şi naţională a preoţilor tineri. Îi învăţa să slujească cu evlavie, să iubească limba română şi să fie aproape de oamenii lor. Sub îndrumarea sa, protopopiatul a devenit un centru de rezistenţă spirituală şi de afirmare a identităţii româneşti în zona Cernăuţilor.
După 1992, şi-a continuat slujirea în satul Cotul Ostriţei, comuna Mahala – locul naşterii sale, completând astfel un cerc simbolic al slujirii. Revenirea la parohia natală a fost pentru el o bucurie şi o împlinire – putea să slujească în biserica unde tatăl său fusese dascăl şi unde primise primele învăţături despre credinţă şi neam.
Părintele Dimitrie Mândrescu a rămas în memoria comunităţii ca un om al rugăciunii, al dreptei credinţe şi al graiului românesc. Oamenii îl păstrau în amintire pentru sufletul său curat, pentru limba română frumoasă pe care o vorbea, pentru modestia sa. A botezat, a cununat şi a înmormântat generaţii întregi – aproape tot satul Costiceni a trecut prin mâinile sale părinteşti pentru primirea Sfintelor Taine.
Îşi scotea pălăria în faţa oamenilor simpli, se oprea cu maşina să ia pe drum pe cei care aveau nevoie, slujea din toată inima şi era mereu alături de familiile îndurerate. Credincioşii îl ţineau minte ca pe un preot cu adevărat evlavios şi neobosit, care se ruga pentru toată lumea – pentru sănătoşi şi pentru bolnavi, pentru cei vii şi pentru cei adormiţi, pentru cei apropiaţi şi pentru cei depărtaţi.
Era un om al rugăciunii şi al faptei bune, care nu se temea să spună adevărul. Mustra păcatul deschis şi direct, dar cu dragoste părintească. Vorbea o limbă română aleasă, frumoasă, fără „împrumuturi” din rusă sau ucraineană, deşi slujise toată viaţa într-un mediu lipsit de conştiinţă naţională. Pentru el, limba română nu era doar un instrument de comunicare, ci o comoară spirituală şi naţională pe care trebuia să o păstreze şi să o transmită generaţiilor viitoare.
Cu puţin timp înainte de a pleca la cele veşnice, a rostit o vorbă memorabilă: „Pentru o pădure sănătoasă se crede că toporul este cel mai mare pericol… Dar mai periculoase sunt «cozile de topor». Feriţi-vă de cozile de topor, de cei ce se strecoară printre noi!” – un avertisment profund împotriva trădătorilor şi a celor care îşi reneagă propriul neam.
Pe 25 noiembrie 2001, la vârsta de 76 de ani, părintele Dimitrie Mândrescu a trecut la Domnul. Înmormântarea sa a fost un eveniment care a adunat sute de oameni din toate satele unde slujise – o ultimă dovadă a dragostei şi a respectului pe care i le purtau credincioşii săi.
La 100 de ani de la naşterea sa, figura părintelui Dimitrie Mândrescu a rămas un simbol al rezistenţei spirituale şi naţionale a românilor din actuala regiune Cernăuţi. Devotamentul său faţă de credinţă, de neam şi de limba română, precum şi jertfa adusă pe altarul binelui obştesc vreme de peste trei decenii, au rămas un model de urmat pentru generaţiile de astăzi şi cele viitoare.
Această broşură comemorativă, apărută la centenarul naşterii sale, este un omagiu adus unui om care a slujit cu credinţă Bisericii şi neamului românesc, dar şi o chemare pentru noi toţi de a păstra vie memoria celor care au luptat pentru păstrarea identităţii noastre spirituale şi naţionale. Părintele Dimitrie Mândrescu ne-a lăsat nu doar amintiri frumoase, ci şi o moştenire spirituală preţioasă – exemplul unei vieţi trăite în credinţă, în demnitate şi în dragoste faţă de neam.
Veşnică fie memoria Părintelui Dimitrie Mândrescu!
SERGIU BARBUŢA,
preşedintele Societăţii Culturale „Valea Prutului”
Comentarii