La Forumul Internaţional de Reconstrucţie a Ucrainei din România

Guvernatorul regiunii Cernăuţi a invitat investitorii să se alăture Ucrainei

La însărcinarea directă a preşedintelui Volodimir Zelenski, guvernatorul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi, Ruslan Zaparaniuk, a participat luni la Forumul Internaţional pentru Reconstrucţia Ucrainei, găzduit de Parlamentul României, a transmis guvernatorul pe paginile sale de socializare.
Alături de omologii săi din regiunile Odesa şi Transcarpatia, Zaparaniuk a prezentat în faţa reprezentanţilor Comisiei Europene, Parlamentului European, Guvernului României, ai instituţiilor financiare internaţionale, ai Camerei de Comerţ Bilaterale Româno-Ucrainene, Igor Prokopciuk, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Ucrainei în România, precum şi şefilor misiunilor diplomatice ale Indiei, Canadei, Japoniei, Poloniei, Suediei, Danemarcei, Germaniei, Bulgariei şi Republicii Moldova, potenţialul economic al regiunii Cernăuţi şi proiectele cheie pregătite pentru investiţii străine.
Iată proiectele prioritare prezentate investitorilor:

– Şapte parcuri industriale (şase deja înregistrate, al VII-lea în curs) – „Resursa este colosală, invităm investitorii să ni se alăture”. Reconstrucţia căii ferate Hliboka – Cernăuţi-Nord cu ecartament european şi crearea unui hub multimodal de marfă – va conecta direct Cernăuţii cu România şi UE, crescând masiv exporturile Bucovinei;
– Trei noi puncte de frontieră cu România: Bila Kriniţa – Climăuţi (1.000 camioane/zi), Şepit – Izvoarele Sucevei (300 autoturisme/zi), Rusca – Ulma (300 autoturisme/zi);
– Extinderea Centrului de reabilitare pentru veterani din Cernăuţi cu încă 100 paturi plus adăpost antiradiaţie şi parcare supraetajată.
Zaparaniuk a invitat explicit investitorii din România şi Europa în domenii precum: prelucrarea lemnului şi mobilă, IT, construcţii de maşini, industria alimentară şi construcţii.
„Împreună ne unim eforturile pentru întărirea statului nostru şi lucrăm deja cu partenerii străini la idei şi planuri concrete pentru reconstrucţia Ucrainei! Ne aşteaptă multe întâlniri internaţionale şi rezultate concrete ale acestora” a precizat Ruslan Zaparaniuk. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI