„Foaie Verde din Bucovina” consideră că rolul unui militar este de a-şi apăra ţara, nu de a face politică. Recent, şeful Statului Major al Apărării din România şi-a prezentat părerile legate de războiul din Ucraina, iar una dintre ele aduce a declaraţie politică: „Dacă Rusia câştigă în Ucraina, vom avea Rusia la graniţă, e coşmarul României”; seamănă la îndemn de a trimite militari români pentru a lupta în Ucraina… Despre cum ar trebui să arate armata română „…mi-aş dori să avem un sistem ca în Israel sau Elveţia, unde fiecare cetăţean, indiferent de sex, origine socială sau religie, ştie să tragă cu arma şi are cunoştinţe minime pentru a-şi apăra familia” a răspuns şeful Statului Major al Apărării de la noi.
„Fiecare român şi-ar dori ca ţara să ajungă la nivelul Elveţiei şi a Israelului, adică bogate, lipsite de corupţie, cu lefuri, cu pensii bune, cu un sistem de sănătate, de învăţământ, de cultură şi de cercetare mult peste SUA, Franţa, Germania, iar atunci putem vorbi de o armată performantă. În România sănătatea, învăţământul, politicul, cercetarea sunt la un minim urât, iar salariile, pensiile sunt mult sub media europeană. Atunci nu putem grăi de o armată unde fiecare cetăţean „indiferent de sex, origine socială sau religie” să-şi poată apăra ţara, familia. Aici, la fel ca şi în Ucraina, vorbim despre diferenţiere în zona soldaţilor. Cu alte cuvinte, cine este bogat trăieşte departe de zgomotul armelor” este de părere Dan Acibotăriţă, coordonatorul activităţii „Foaie Verde din Bucovina”. (A.B.)



























Comentarii