Dumitru Davidel, militarul care, la 88 de ani, respectă o promisiune: „Servesc Patria!” (II)

Comuna Cornu Luncii, un etalon pentru comemorarea şi cinstirea eroilor neamului

Comemorarea eroilor neamului este făcută ca la carte în comuna Cornu Luncii şi datorită lui Dumitru Davidel. Primăria în colaborare cu Filiala Suceava a Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria”, cu şcolile şi cu parohiile organizează, cu ocazia diferitelor evenimente (1 Decembrie, Ziua Eroilor etc.), depuneri de coroane, slube religioase şi scurte programe artistice care însufleţesc atmosfera, la toate monumentele din satele comunei. La omagierea eroilor sunt prezenţi localnicii, cu mic cu mare, mulţi îmbrăcaţi în costume populare, dar şi cadre militare din Timişoara, Vatra Dornei, Suceava şi Fălticeni. „An de an comemorăm eroii din cele nouă sate ale comunei şi întotdeauna alături de noi este Armata Română. Uneori militarii vin de departe de la Timişoara, Iaşi, Vatra Dornei, Suceava şi Fălticeni. Cornu Luncii a devenit un etalon pentru comemorarea şi cinstirea eroilor neamului, eroi care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară. Pe 6 noiembrie 2018, în comuna Cornu Luncii a fost sfinţit şi dezvelit Panteonul Eroilor, un monument închinat celor peste 340 de eroi ai comunei din cele două războaie mondiale, de la Revoluţie şi din teatrele de operaţiuni. Mă bucur că şi pentru acest monument mi-am adus umila mea contribuţie” recunoaşte cu modestie Dumitru Davidel.

Gesturi simple făcute de un om cu suflet mare

Activitatea pe care a desfăşurat-o în ultimii 30 de ani Dumitru Davidel pentru a-i cinsti pe eroii români este foarte amplă. A renovat, conservat sau construit o lungă listă de monumente, printre care se numără crucea eroului Vasile Blaga de la Mitocaş, a oferit asistenţă tehnică şi financiară pentru refacerea cimitirului Burdujenii Sat, pentru 800 de ostaşi căzuţi la datorie pe aceste meleaguri în Primul Război Mondial, a ajutăt bătrâni, cadre militare în rezervă aflate în nevoi, s-a implicat în activităţi sociale, a fost alături de elevii din satele şi oraşele din judeţ pentru a le vorbi despre eroii români şi faptele de vitejie ale armatei române, despre menirea militarului şi atunci când ajunge la vârsta la care este trecut în rezervă. Dumitru Davidel nu a făcut un calcul a sumelor cheltuite din pensie pentru ca eroii să nu fie uitaţi. Spune că regretata sa soţie l-a înţeles şi l-a sprijinit pentru că şi ea a lucrat în armată. Împreună cu colegii de la „Cultul Eroilor”, autorităţi locale, militari, prieteni, a făcut mari eforturi ca memoria soldaţilor care au luptat pentru ţară, dar şi a celor care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţiuni ale istoriei moderne să fie păstrată pentru generaţiile viitoare prin restaurarea şi păstrarea monumentelor, troiţelor şi plăcilor comemorative închinate eroilor neamului din mai multe localităţi ale judeţului. Casa lui Dumitru Davidel a devenit un „sanctuar” pe care l-a onorat prin amenajarea unui mic muzeu dedicat armatei şi activităţilor în care s-a implicat toată viaţa. „S-au adunat diplome, decoraţii ale Armatei Române, Ordinul şi medalia Meritul Militar clasele III, II şi I pentru activitatea deosebită ca militar în activitate, «Emblema de Onoare a Armatei Române», «Emblema de Onoare a Statului Major al Forţelor Terestre», «Emblema de Onoare din partea Asociaţiei Cultul Eroilor Bucureşti», titlurile Cetăţean de Onoare al comunelor Cornu Luncii şi Baia, care sunt o foarte mică parte din exponate. Soţia mi-a zis la un moment dat să le adun undeva, să rămână şi pentru cei care vor urma. Ea din păcate nu mai este printre noi, dar eu încă sunt şi rămân dedicat până la ultima misiune” ne-a spus Dumitru Davidel, cu speranţa că tot ceea ce a adunat se va regăsi într-un spaţiu expoziţional. „Aşa cum se întâmplă aproape de fiecare dată, eroii sunt uitaţi repede; de obicei, după trecerea anilor, membrii familiei sunt printre singurii care îi mai pomenesc. Toţi trebuie să ne zbatem, să ne implicăm personal, pentru că eroii nu trebuie uitaţi” este mesajul transmis maistrul militar principal (retragere) Dumitru Davidel, care, la 88 de ani, continuă să slujească patria şi să nu îi uite pe eroi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI