Încă un pas la dreapta

L.D.CLEMENT

Se poate spune că, datorită rezultatului alegerilor parlamentare, Republica Moldova a mai făcut un pas către dreapta – având în vedere mai întâi sensul curgerii marilor râuri care o mărginesc –, a mai făcut un pas către Europa. Sau a mai câştigat o luptă din crâncena confruntare politică geostrategică în care se găseşte implicată. După o prezenţă la vot de aproximativ 52%, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), perceput a fi „partidul Maiei Sandu” (de altfel, intrat în misiune, 2015, „în pas cu Maia Sandu) – preşedintele republicii, şi mai puţin al lui Igor Grosu – preşedintele parlamentului şi al partidului, a obţinut suficiente voturi cât „să facă diferenţa” faţă de formaţiunea opozantă a fostului preşedinte Igor Dodon, Blocul Patriotic (şi de stânga, şi de Rusia), dar, mai ales, spre a-şi asigura majoritatea parlamentară şi a furniza guvernul. Bref, dacă se trage linie, rezultă, în Republica Moldova, un preşedinte proeuropean, un parlament majoritar proeuropean şi un guvern proeuropean. Aşadar, încă un pas, un pas foarte important spre Uniunea Europeană şi nu spre Federaţia Rusă, pas de care România – nu doar în calitate de suporter al Republicii Moldova – este beneficiară, în ideea de a se învecina cu o ţară din aceeaşi „familie”, de a nu avea (din nou…) graniţă directă cu interesele celui mai mare stat (cel puţin ca număr de kilometri pătraţi) din lume. Dar, evident, în această confruntare la limită, dintre Vest şi Est, luptele nu s-au încheiat. O arată şi faptul că, la votul de duminică, dacă „mai mult de jumătate” s-a pronunţat, a rămas „ceva mai puţin de jumătate” care nu a vrut, nu a ştiut să aleagă. Pentru care viitorul pare nelămurit, în sensul de „tot aia”: ori, ori…

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI