Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a marcat, luni, 29 septembrie, cu emoţie şi entuziasm, deschiderea anului universitar 2025-2026, printr-o ceremonie festivă desfăşurată în Aula instituţiei.
Evenimentul a reunit studenţi, profesori, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, precum şi membri ai comunităţii, toţi celebrând un nou început academic sub semnul excelenţei şi al speranţei.
Ceremonia a fost deschisă de rectorul USV, prof. univ. dr. Mihai Dimian, care a subliniat importanţa educaţiei ca un parcurs al devenirii, nu doar al acumulării de cunoştinţe, şi a evidenţiat forţa comunităţii academice sucevene. „USV este un far de încredere, cunoaştere şi dezvoltare pentru întreaga regiune, de la Rădăuţi la Vatra Dornei şi de la Fălticeni la Broşteni” a declarat rectorul.
La eveniment au participat oficialităţi, printre care Traian Andronachi, prefectul judeţului Suceava, Nicolae Robu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Ilie-Cătălin Fediuc, şeful Cancelariei Prefectului, Ciprian Nicolae Anton, inspector şcolar general al ISJ Suceava, şi Daniel Ungurian, viceprimar al municipiului Suceava.
Anul universitar 2025-2026 aduce la USV o comunitate academică impresionantă: 11.444 de studenţi din 26 de ţări, dintre care 4.800 sunt boboci.
Universitatea dispune de 745 de posturi didactice, iar anul acesta s-au alăturat echipei 10 noi cadre didactice. Prestigiul internaţional al USV este confirmat de prezenţa studenţilor din 26 de ţări şi de includerea universităţii în QS World University Rankings 2026, între primele 1.500 de instituţii de învăţământ superior din lume.
În discursul său, prefectul Traian Andronachi a îndemnat studenţii să abordeze parcursul academic cu „curaj, încredere, rigoare şi progres” şi să nu se teamă să întrebe sau să greşească în căutarea răspunsurilor. De asemenea, a mulţumit profesorilor, părinţilor şi bunicilor pentru sprijinul acordat tinerilor şi a subliniat colaborarea fructuoasă dintre USV şi administraţia judeţeană, vizibilă în proiecte şi finanţări care susţin educaţia şi iniţiativele dedicate tinerilor din Bucovina.
Universitatea „Ştefan cel Mare” îşi consolidează poziţia de reper academic de top, fiind clasată între primele 10 universităţi din România.
Deschiderea anului universitar 2025-2026 marchează nu doar un nou început pentru studenţi şi profesori, ci şi un moment de mândrie pentru întreaga comunitate suceveană, care pulsează în ritmul campusului său.
Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava a transmis tuturor studenţilor, profesorilor şi familiilor un an universitar plin de realizări şi succes. (N.B.)


























Comentarii