Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală 1 Vadu Moldovei au fost sesizaţi recent, de un bărbat din municipiul Fălticeni, care locuieşte în comuna Boroaia, cu privire la o posibilă înşelăciune.
El a reclamat că, după ce a comandat online o consolă PlayStation în valoare de 1.200 de lei prin platforma OLX, coletul primit de la un punct de livrare easy-box din Fălticeni era gol.
Conform verificărilor efectuate de poliţişti, pe 7 septembrie, reclamantul a plasat comanda pentru o consolă PlayStation, contactând o persoană care s-a prezentat ca fiind din municipiul Braşov. Pe 10 septembrie, în jurul orei 22:00, acesta a ridicat coletul de la punctul de livrare easybox din Fălticeni, constatând că nu conţinea produsul comandat.
În urma acestei situaţii neplăcute, bărbatul a formulat o plângere pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal, iar cercetările sunt continuate de Postul de Poliţie Boroaia, pentru soluţionarea cazului şi identificarea autorului. (N.B.)
























Comentarii