Sfinţirea Crucii de pe Dealul Observatorului din Cumpărătura – semn de credinţă şi jertfă

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul unor creştini dreptcredincioşi din Cumpărătura şi din Bosanci, s-a ridicat pe dealul Observatorului, în spatele bisericii din sat, o cruce de mari dimensiuni din inox, cu înălţimea de 13 metri, încadrată de două steaguri. Aceasta a fost aşezată în memoria înaintaşilor care şi-au vărsat sângele pentru pământul strămoşesc şi ca mărturie pentru urmaşi despre credinţa ortodoxă a satului Cumpărătura.

În data de 13 septembrie, în ajunul Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, în prezenţa unor oficialităţi centrale şi locale, a unui sobor de 10 preoţi şi a credincioşilor din sat, a avut loc inaugurarea şi slujba de sfinţire a acestei măreţe cruci.

Procesiunea a pornit din faţa bisericii din sat spre deal, în cântarea imnului „Cântarea Sfintei Cruci”, la ceasul apusului. După tăierea cordonului inaugural de către oficiali, preoţii împreună cu poporul au înălţat rugăciuni ca această Cruce să fie „semn înfricoşător şi tare asupra tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, spre izgonirea şi înfrângerea tuturor curselor, ispitelor şi asupririlor diavoleşti. Iar poporului să-i fie acoperământ puternic, credinţei întărire, nădejdii sprijinire” (Molitfelnic).

La final, din partea Prefecturii Municipiului Suceava, domnul subprefect Bogdan Păstrăv a transmis comunităţii un mesaj de felicitare: „Atunci când suntem uniţi, credinţa şi munca împreună fac posibilă împlinirea unor lucruri cu adevărat mari”. Din partea autorităţilor locale, domnul viceprimar Găitan Nistor a felicitat pe părintele paroh, care într-o comunitate mică a reuşit să împlinească lucruri mari în doar câteva luni.

A urmat cuvântul de învăţătură al părintelui Mihai Brahariu, cel care a fost părintele satului timp de aproape un sfert de veac şi care a reamintit fiilor săi duhovniceşti importanţa Sfintei Cruci „spre slava lui Dumnezeu”. În timpul acestui cuvânt, în semn de recunoştinţă, organizatorii au aprins lumina LED de pe nou-sfinţita Cruce, ce va străluci noaptea în ambele direcţii.

S-a citit apoi Pisania, al cărei text se încheie cu biruinţa Crucii în Înviere: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!”. În încheiere, părintele paroh a adus mulţumiri tuturor celor implicaţi, iar invitaţii s-au bucurat de o agapă festivă în sala de mese a bisericii din Cumpărătura.

Pr. CĂTĂLIN-TEODOR POPESCU

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI