Una dintre explicaţiile livrate permanent cetăţenilor, privind cauzele conflictelor, este cea potrivit căreia războaiele sunt cauzate de producătorii de armament şi muniţie. Este foarte puţin adevăr în această afirmaţie din mai multe cauze evidente, dar şi a realităţii perfect vizibile. În primul rând, producătorii de armament au comenzi permanente, pentru înlocuirea dotărilor militare perimate (celebrele F 35 au cerere asigurată până în 2040!). În al doilea rând, realitatea a demonstrat că industria are capacitatea de a se adapta producţiei „civile” în termen scurt (vezi Germania, Japonia etc., după 1945!), unde piaţa este infinit mai largă (autoturisme, avioane civile etc.). În plus, în cazul democraţiilor, bugetul alocat înarmărilor este aprobat de parlamente care, cu toate „păcatele” lor, NU sunt influenţate major de lobby-ul fabricanţilor de arme! Vedeţi cât de greu se aprobă creşterea procentului din PIB alocat apărării, chiar în condiţiile unui război la graniţa democraţiei… Sunt şi alte argumente care reduc drastic posibilitatea ca această afirmaţie să fie acoperită de realitate în măsură semnificativă. În schimb, „economia de comandă”, specifică dictaturilor, este obligată să se axeze pe înarmare (Rusia, Coreea de Nord, China etc.), iar răspunsul normal al statelor democratice (de creştere a puterii militare de descurajare!) este pus, ticălos, pe seama influenţei industriaşilor din domeniu!
În zona democratică este un moment al dezbaterilor intense privind înarmarea şi procentul din PIB necesar a fi alocat acesteia. Prezentul articol a pornit de la această realitate! Există un procent optim al cheltuielilor militare, pentru ce perioadă şi care este acesta? Nu, deşi se avansează diferite cifre în funcţie de apropierea de zona frontului (nu întâmplător!), dar şi de conducerile actuale ale membrilor alianţelor vestice (Ungaria este eterna „pacifistă” pro-rusă!). Pe lângă mărirea şi modernizarea dotărilor militare clasice (convenţionale) se discută şi trebuie luată o decizie rapidă privind „umbrela nucleară”. Armele nucleare auz contribuit foarte mult la menţinerea păcii (descurajare), iar ambiguitatea politicii SUA OBLIGĂ Europa să-şi creeze propria umbrelă nucleară! Cu Putin şi camarila NU este altă alternativă!
Dacă este evident că NU cei care activează în producţia militară generează conflicte şi că au o capacitate de lobby mult mai redusă decât cei din petrochimie, tehnologie de vârf (vezi SUA!), sistemul bancar sau industria farmaceutică, spre exemplu, şi că depind radical de comenzile „de stat”, trebuie să recunoaştem şi că ofertele lor sunt mult prea diverse şi afectează grav interoperativitatea dintre armatele aliate! Atâtea tipuri de blindate, avioane, rachete şi chiar muniţie şi arme uşoare fac dificilă colaborarea şi acţiunile comune ale armatelor aliate în timp de război real! Cred că, sub acest aspect, impunerea unor producători (în majoritate americani!) în detrimentul celor europeni, spre exemplu, dă naştere unor suspiciuni „rezonabile” privind influenţarea unor state în achiziţia de mijloace de luptă. Sunt şi zone în care un producător sau doi deţin un monopol absolut şi îşi impun produsele şi preţul! Nu sunt soluţii pe termen scurt şi mediu!
Invazia Rusiei în Ucraina şi manifestările Americii trumpiste au determinat o creştere semnificativă a cheltuielilor militare, o dezvoltarea rapidă a industriei de profil şi o acţiune la nivel de UE şi NATO de coordonare a pregătirii forţelor armate, sub aspect al cooperării şi compatibilizării dotărilor! Apare şi întrebarea absolut necesară legată de acţiunile României în acest domeniu. Personal, consider că cei numiţi în funcţiile de decizie privind dotarea, în primul rând, NU sunt pregătiţi şi „fug de răspundere”. Care sunt efectele? Le vedeţi, pentru că au început să fie dezvăluite…
DAN STRUTINSCHI
Comentarii