Vreme de un deceniu şi mai bine cât am fost editor de turism la o instituţie care publica tot felul de cărţi şi de materiale privind îndepărtate ţinuturi, într-o vreme în care cei mai mulţi dintre români nu puteau ajunge la ele decât imaginar, am prins şi eu, în mod firesc, dorul călătoriilor dincolo de fruntariile ţării. Un dor neostoit care nu m-a părăsit nici până astăzi, când voiajele mele se petrec prin volumele din biblioteca de acasă, chiar dacă libertatea de a hoinări pe mapamond a fost unul din puţinele (şi marile!) câştiguri ale schimbărilor din Decembrie ’89.
Acum, când televiziunile ne aduc în odaie până şi cele mai îndepărtate colţuri de pe glob, călătoria de facto oriunde şi oricând a devenit un fel de adjuvant al micului ecran, dacă nu cumva un apanaj al celor care dispun de fondurile necesare deplasărilor.
Spun şi scriu toate acestea ca un fel de mică introducere la recenzia unei cărţi-bijuterie pe care am primit-o zilele trecute tocmai din cetatea lui Ştefan cel Mare (Doina Cernica, Prinţul cu flori de crin, Editura Muşatinii, Suceava, 2025). Expeditorul ei, persoana care la răstimpuri (uneori de un an, alteori de mai mult) îmi face astfel de bucurii este dna Doina Cernica, traducătoare şi ziaristă şi mai presus de toate (ori înainte de toate, cum vreţi s-o luaţi) e o scriitoare „de turism“, cum le spuneam noi pe vremuri celor care ne ofereau spre publicare volume cu însemnări de călătorie.
Pentru un om care vrea să se consacre scrisului, literar şi publicistic, este foarte important să-şi descopere din vreme cărarea pe care poate şi trebuie să meargă pentru a-şi valorifica talentul cu care l-a hărăzit Dumnezeu. Dna Doina Cernica se află, fără îndoială, printre aceşti, nu mulţi la număr, autori care nu numai că şi-au descoperit vocaţia, ci a şi făcut totul pentru a-şi urma chemarea – aceea de a scrie despre locurile, monumentele, spaţiile prin care a călătorit. E adevărat, pe unde a voiajat domnia-sa au mai trecut înainte mulţi români, dar puţini au şi scris de acolo, pentru a le cunoaşte şi noi gândurile, impresiile, părerile despre acele spaţii. Autoarea de acum o face de ani şi ani. Şi o face bine.
Prinţul cu flori de crin este al nouălea volum şi cuprinde poveştile de călătorie în Ţara legendarului Minos (Creta) – chiar aşa se numea o carte a unui ziarist, Sever Noran, apărută cu vreo patruzeci şi ceva de ani în urmă la Editura pentru turism –, se înscrie în siajul cărţilor anterioare ale autoarei: Rodos, ultima vară (2011), Cititoarea, călătoarea (2014), Priveşte şi încearcă să vezi (2019), Hänsel şi Gretel în Pădurea Luminoasă (2020), Neaua ninge în Betleem (2020), În Castelul Vrăjitorului (2023), Pe aripi de mori de vânt şi de carte (2024), Cititoarea, călătoarea, povestitoarea (2024). Am scris mai sus „siajul“, fiindcă şi acum, ca şi în apariţiile amintite, lectorul descoperă un anume farmec, o căldură a evocărilor, proprii numai dnei Doina Cernica.
Insula Creta, cu multele ei monumente, unele devenite legendare, a atras de-a lungul timpului, mai ales după 1989, mii de turişti români. Probabil că numărul fotografiilor făcute de ei acolo ar fi de trei patru ori mai mare decât cel al oaspeţilor Cretei, păstrate fiind ca scumpe amintiri în multe case din ţara noastră.
Dna Doina Cernica nu s-a mulţumit doar cu atât şi fiindcă este o scriitoare cu har a găsit de cuviinţă să-şi încredinţeze hârtiei impresiile, gândurile, observaţiile de acolo, conectându-le cu lecturile de mai înainte, melanj din care a ieşit această carte-bijuterie, elegant tipărită şi împodobită cu imagini impresionante. De ce anumit-o Prinţul cu flori de crin şi nu alt fel? Suntem lămuriţi abia către finele volumului: deoarece o pictură cu chipul unui prinţ ocupă o mare parte a unui perete din Muzeul de Arheologie din Heraklion, fascinându-i pe privitorii lui şi rivalizând, dintr-un anumit punct de vedere, cu Mona Lisa…
Fiind structural o poetă (deşi, din câte ştiu n-a publicat până acum poezie), dna Doina Cernica ştie să-şi „îmbrace“ impresiile în fraze şi cuvinte calde şi cuceritoare, reuşind să imprime o anume sensibilitate chiar şi paginilor documentare propriu-zise. În totul o carte luminoasă, reuşind să aducă lumină şi în sufletul cititorului ei…
FLORENTIN POPESCU
Comentarii