Motto: „Culoarea este locul unde se întâlneşte creierul nostru cu universul.”
(Paul Klee)
Indiferent cum se aliniază astrele şi care sunt influenţele semnelor zodiacale asupra trăirilor cotidiene, viaţa fiecăruia este o oglindire, o reflectare a chipului în boţul de geam ieşit în cale, o reflecţie a sufletului în minte, o receptare a propriei fiinţe în ochiul celuilalt. Aşa, viaţa se transformă mereu în jumătate de adevăr, smuls din cuvintele aruncate la colţ de stradă, iar cunoaşterea devine ghicitură. A ghici în ghiocul timpului, acesta ar putea fi destinul unui artist.
Salonul de artă 2025 – „Identităţi şi expresii bucovinene” – eveniment dedicat aniversării BMCM 89 (Biblioteca Municipală Câmpulung Mooldovenesc, la 89 de ani), a adus în faţa publicului lucrările unor cinci artişti de renume, care au spus „poveşti uimitoare, îmbrăcate în culoare şi sensibilitate” (Nicoleta Bogoş, managerul instituţiei).
Expoziţia propune o călătorie în timp şi spaţiu, prin retrăire şi rememorare, o căutare a legilor individuale în destinul cosmic, o împlinire a umanului aflat sub zodia artei.
Imaginile expuse invită la redescoperirea unor lumi aproape uitate, prăfuite de secunda neîndurătoare, dar lustruite de vremea prielnică a momentului, de acel kairos – ca timp roditor, pentru că pictura a fost considerată o artă a timpului şi a spaţiului, în care culoarea converteşte lumina la o altă geneză a existenţialului.
Întrebarea care a dat multă bătaie de cap de-a lungul timpului a fost „Câte adevăruri sunt posibile într-o pânză?”. Andrei Pleşu spunea că „a discuta o operă de artă, în termenii analizei ştiinţifice, nu înseamnă, cum s-ar crede, a o decodifica, ci a o recodifica, mai exact, a o supracodifica, anagramându-i mesajul”.
Invitaţia la culoarea care a recreat spaţiul unei biblioteci, în care ne-am simţit ca într-un templu al artei, a venit din partea unor artişti care au avut mereu, ca fir al Ariadnei, cerul înstelat de deasupra capului şi legea morală din ei înşişi – kantian vorbind –, dar şi tăcerile ascunse în pulberea amintirilor, chivernisite de mână, ochi şi suflet: Vasile Hutopilă, Mircea Rotaru, Maria Cojocari, Laura Cornea, Radu Bercea.
Percepţia unei opere de artă este subiectivă, e ca şi cum fiecare dintre noi am fi supuşi vestitului test Rorschach, în care pata de cerneală poate oglindi interioritatea fiecăruia.
Mărturisirile slujitorilor într-ale artei reprezintă un punct de plecare înspre dezlănţuirea tuturor lumilor posibile, care şi-au regăsit rădăcinile în plenitudinea culorilor, ieşite din matca unui suflet.
Sub zodia imaginii, spaţiul artistic s-a transformat într-un topos al semnelor din viaţa ridicată la rang de destin şi prinsă în mrejele imaginarului, semne care au universalizat trăirile individuale, între om şi univers transpunându-se oglinda, ca modalitate de cunoaştere prin reflectare, reflexie şi reflecţie, pentru că „arta transformă actul comunicării într-o geneză” (Berger).
Astfel, prin artă, artistul se naşte mereu, într-o continuă încrâncenare mitică, într-o eternă reîntoarcere la paşii pierduţi pe urmele timpului: „miturile nu au fost citite în cer pentru a coborî cu ele pe pământ, ci au pornit din inima omului, pentru a popula bolta cerească” (Jean Chevalier).
„Un artist se lipseşte de multe onoruri, este un om singuratic, care intră în lumea lui şi iese când simte fiorul creaţiei”, mărturisea Vasile Hutopilă. Ducând „o viaţă de călugăr”, „băiat de atelier”, Vasile Hutopilă a încercat „să se joace cu desenul”, iar dorinţa de a reda Bucovina a avut la bază trei elemente – casa bucovineană veche, peisajul şi flora bucovineană.
Peisajele realizate de Vasile Hutopilă sunt clare, precise, conturul parcă apără ţara şi ţarina de vicisitudinile istoriei. Natura pare pictată cu un penel imaginar al luminii răsfrânte într-un suflet care nu vrea să ştie de înstrăinare, cotropire sau sclavie, în luminozitatea culorilor stă dorinţa de neatârnare. Siguranţa, calmul, liniştea sunt sugerate de o culoare primară, albastrul, care transformă invizibilul în vizibil, ademenind privitorul dinspre planul îndepărtat înspre aşezarea în graniţele cromatice ale planului apropiat, şlefuit de verdele regenerării, galbenul extravertit şi albul care adăposteşte toate culorile, ca liant între perspectivele existenţiale.
Vasile Hutopilă a mărturisit că Mircea Rotaru l-a iniţiat în culoare şi desen, ca, mai apoi, să fie sub influenţa pictorilor Neculai Codreanu, Alexandrina Gheţie şi a graficianului Klement Bella.
Mircea Rotaru, readus în memoria prezentului de fiica Marcela Toperţer, a fost un adevărat uomo universale – pictor, sculptor, compozitor, interpret, arhitect, scriitor, inventator, un spirit renascentist al secolului XX. Pentru Mircea Rotaru, „talentul este o însuşire nativă care te supune, care te robeşte, te torturează!… Talentul nu este o izbândă ce se decorează în urma unei bravuri, ci este o pacoste care te rupe de familie, de societate, pentru că talentul te scoate din rândul oamenilor şi nu mai stau ei de vorbă cu tine…”.
Prin grija doamnei Marcela Toperţer, fiica Domniei Sale, portrete de bucovineni neaoşi au fost scoase din cufărul durerilor neîmpărtăşite şi dăruite ochiului vigilent al veacului tehnocrat care a încercat gustul liniştii de altădată, când ocupaţiile tradiţionale creau punţi între cer şi pământ: Meşterul Mihai Lăcătâş, cântând din tilincă sau poeta populară Elisaveta Ţâmpău. Planurile de adâncime nu constituie doar cadrul unor îndeletniciri arhaice, ele fac parte din ritualul zilelor pline de har, când cerul putea fi atins cu palma bătătorită de vremuri.
Pomul Vieţii, Roata Vieţii, Fluturi, Păsări, Horoscop sunt teme pe care Maria Cojocari le adoptă în Tapiseriile aplicative, utilizând pânza de sac şi lâna naturală. Simbolurile libertăţii – pasărea, fluturele – pe fondul haşurilor de culoare, ilustrează dorinţa de evadare dintr-o încarcerare involuntară într-un timp care-şi aşteaptă împlinirea. Culorile primare – roşu, albastru, galben, pun în valoare esenţializarea materiei, printr-o îmbinare, de tip fractalic, a elementelor geometrice – pătrat, cerc, spirală.
Sub influenţa artei populare locale, tapiseria prin mochetă, pe care ne-o propune Maria Cojocari, resemantizează motive tradiţionale care construiesc un tot unitar al arhetipurilor trecute prin filtrul prezentului.
Prin utilizarea culorilor sufletului deşirat de preaplinul vieţii, Laura Cornea şi-a făcut din pictură o oglindă existenţială, în care ipostazele eului au repus lumea în ordine. Culorile reci, sobre – albastru şi verde, împreună cu griurile colorate, creează un spaţiu oniric în care liniile peisajului se topesc ca într-o orfevrerie a propriilor trăiri. Laura Cornea s-a confesat că „pictează în suflet”, că „îi place să se joace cu culorile”, că „nu se regăseşte în portrete, ci în peisaje triste” şi, totuşi, această estompare a planurilor, fie că este detaliu sau panoramă, se reechilibrează la nivelul unei singure culori, galben-auriul, care stilizează conturul unui suflet regăsit. Prezenţele fantomatice din peisaj, ca nişte „paznici ai sufletului”, constituie singura legătură cognoscibilă dintre teluric şi cosmic.
Se spune că „miturile nu au fost citite în cer pentru a coborî cu ele pe pământ, ci au pornit din inima omului, pentru a popula bolta cerească”. Radu Bercea, în Constelaţii, reface drumul întoarcerii, de la hăul nemărginit, al necunoaşterii, înspre explozia luminii cunoaşterii.
În general, constelaţiile au fost considerate ansamblul raporturilor şi legăturilor care pot exista între diferitele lumi, indiferent de percepţia ochiului profan, filmul unui complex de imagini derulându-se în mintea privitorului, de la începuturi: triunghi, cupă, compas, balanţă, liră, săgeată, pânză de corabie, albină, câine, corb, cameleon, girafă, leu, şarpe, inorog, dragon, hidră, centaur, cal înaripat. Aceste reprezentări zeificate, care au descifrat „haosmos-ul”, au fost considerate mărturii ale realităţii noastre interioare. Paleta cromatică ROGVAIV, utilizată de Radu Bercea, pe fondul negru, impunător, statuar, amintind de Kali Yuga, vestita epocă neagră, propune o cunoaştere în fragmente a universului.
Tehnica „imagine în imagine” dezvăluie dinamica descifrării necunoscutului, iar contrastele cromatice, fără a fi violente, reechilibrază imaginea, pe principiul coincidentia oppositorum.
Aşa cum lucrările lui Radu Bercea au fost considerate adevărate „cioburi de oglindă”, prin care privitorul poate să intre în armonie cu propria simţire, expoziţia omagială de la biblioteca din Câmpulung Moldovenesc reprezintă o restitutio in integrum a umanului care, prin imagine, a făcut un pact ontologic cu universalul.
LUMINIŢA REVEICA ŢARAN
Comentarii