Fraţii noştri, din aşa-numita, cândva, Elveţia Estului, o duc din greu în mai greu, în toate domeniile vieţii – şi am relatat, adeseori, în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” despre această prăbuşire în sărăcie, dublată de o politică intensificată de deznaţionalizare. Alături de alte argumente, confirmă, recent, această situaţie dramatică distinsa universitară Cristinia Paladian, şefa Catedrei de Filologie Română şi Clasică de la Universitatea Naţională „Iuri Fedkovici” din Cernăuţi, într-un interviu oferit cu prilejul împlinirii (în toamnă) a 150 de ani de la înfiinţarea Înaltei Şcoli; şi tot atâţia de existenţă a Catedrei Româneşti – trăgând un semnificativ semnal de alarmă, citez: „Ne aflăm într-un spaţiu transfrontalier şi e nevoie de specialişti de limba română”. Dar ceea ce m-a dus cu gândul la celebra zicere a lui Spiru Haret – „Cum arată astăzi şcoala aşa va arăta mâine ţara” – este un articol din acelaşi ziar („Monitorul Bucovinean”, 26 iunie a. c.) intitulat „Satul fără şcoală este o localitate fără viitor”, în care este semnalată dispariţia treptată a şcolilor româneşti, datorită unor măsuri abuzive. Una dintre acestea prevede că, în toată Regiunea Cernăuţi, şcolile gimnaziale cu un număr de elevi mai mic de 50 vor fi desfiinţate – lege care loveşte şi Gimnaziul din Berestea, coborându-l la rang de şcoală primară. Mulţi elevi sunt, astfel, obligaţi să se transfere în alte localităţii, urmând (cel mai adesea) cursurile cu predare în limba ucraineană; la rândul lor, profesorii rămân (tot cel mai adesea) şomeri.
Într-un articol („Trăim între două lumi”; „Monitorul Bucovinean”, 10 iulie, a. c.) un demnitar al primăriei din comuna Tereblecea relatează cum locuitorii acestei aşezări se confruntă „cu reducerea populaţiei, lipsa finanţării şi provocările administrative zilnice”, reclamând: „Avem nevoie de un program guvernamental de sprijin pentru astfel de sate”. Şi ce oferă onor autorităţile ucrainiene centrale? – conform aceluaşi ziar: împărţirea ţării în 9 (nouă) regiuni, urmând nişte recomandări aberante al Uniunii Europene, conform cerinţelor NUTS (Nomenclature of Teritorial Units Statistics). Asta-i trebuia Ucrainei, în această dură perioadă de război! Ţinând cu orice preţ să adeverească vechiul proverb: „Chelului tichie de mărgăritar îi lipsea”. Propunerea a fost făcută de un deputat în Parlamentul ţării. În consecinţă, Regiunea Cernăuţi, Ivano-Frankovsk şi Lvov vor forma o regiune nouă. Unde va duce acest melanj de naţionalităţii? – trageţi singuri concluzia, stimaţi cititori.
Ce mai poate face, în acestă dramatică situaţie, oropsitul frate bucovinean? – ajuns ca-n „Doina” lui Eminescu: „Vai de biet român săracul! / Îndărăt tot dă ca racul”. Către ce şi către cine să-şi îndrepte speranţa şi paşii, când toate uşile la care a care a bătut i-au fost trântite-n faţă? Către Eminescu – ultima speranţă, de viaţă şi de moarte – aşa cum se susţine în „Monitorul Bucovinean” (19 iunie a. c.) sub titlul-deviză „Dă-ne fericirea de-a arde în poezie până la capăt”: „Duminică, 15 iunie Duminica teiului în floare – la Cernăuţi, precum în întregul spaţiu spiritual românesc, a fost a fost comemorat poetul nostru naţional Mihai Eminescu, la 136 de ani de la moartea sa, buletinul nostru de identitate şi dăinuire”. Evenimentul (la izbânda căruia au contribuit substanţial poeţii Nicolae Şapcă şi Vasile Bâcu, şefii celor două ziare româneşti, „Monitorul Bucovinean” şi „Gazeta de Herţa”) a avut loc la statuia Poetului din curtea casei lui Aron Pumnul (astăzi muzeu). Atunci s-a rostit, pentru prima oară, pe lângă rugăciunea împărătească „Tatăl nostru”, odată cu aceasta, rugăciunea: „Eminescu, Tatăl nostru, nu ne lăsa să trăim la cheremul / Unui prea orb sau prea dulce destin, / Ci dă-ne fericirea de-a arde / În poezie până la capăt”… (atât a reţinut articolul din ziar; dar punctele din final sugerează posibila ei continuare).
…O ştire de ultimă oră confirmă bombardarea oraşului Cernăuţi de către armata rusească (rachete, drone) provocând distrugeri şi victime. Nu-i greu de înţeles jalea ce i-a cuprins pe loviţii fraţi ai noştri. Am reţinut, în acest larg context cultural, de pe Internet, sensibila mărturie a poetei şi ziaristei Maria Toacă: „De-acum n-o să le mai pot spune prietenilor din România aceste frumoase cuvinte: Veniţi fără teamă la Cernăuţi. Până acum câteva zile le spuneam să vină fără teamă, că la noi cerul e liniştit. Până mai ieri, războiul însemna pentru noi jalea şi dorul după bărbaţii aduşi în sicrie de pe front. (Ultima statistică – ţinută la zi de „Gazeta de Harţa” – arată că până pe data de 10 iulie a. c. au fost ucişi 1.561de apărători din nordul Bucovinei – n. n.). Acum oraşul e în doliu după oameni paşnici, căzuţi victime ale atacului aerian din noaptea trecută. În centrul istoric nu sunt distrugeri, însă toată frumuseţea voievodală, tot ce admirau românii cu dor de Cernăuţi şi ce mai vedem astăzi, mâine poate să nu mai fie”. Îi răspunde, tot pe Internet, colega ei de condei, scriitoarea şi ziarista Doina Cernica (ambele, autoare ale valoroasei, impresionantei cărţi „Dulce-amar de Bucovina”) mărturisind şi tristeţe fraţilor din emisfera bucovineană de acasă.
Ce poţi să mai faci? Unde să te mai duci, în atare situaţie grea? Înapoi, la Eminescu! – tatăl nostru. Parafrazând un vers celebru al poetului Grigore Vieru: „Eminescu să ne judece!” – îndrăznim să cerem smeriţi: Eminescu să ne vindece.
Punctum.
ION ANDREIŢĂ
pălmaş cu condeiul
Comentarii