Un episod simpatic

L.D.CLEMENT

În ce-l priveşte pe preşedintele României (dar şi în ce ne priveşte), un episod simpatic şi de natură să-i consolideze simpatia (dinspre simpatizanţi) a fost cel recent consumat la Salzburg, unde Nicuşor Dan a descins, spre a se vedea cu preşedintele Austriei, nu doar alături de consoartă, ci şi împreună cu cei doi copilaşi drăgălaşi (cum că – s-a auzit dinspre clevetitori – micuţi fiind, n-a avut cu cine-i lăsa acasă). Drăgălaşi şi cuminţi, nu precum prinţişorul Louis, acel prâslea al ducilor de Cambridge, care, copilăreşte, a scos limba… Pare-se că pentru destui, cu inimile muiate de emoţie, nici n-a mai contat ce s-a discutat (şi cu ce eventuale efecte) în Austria, le-au fost suficiente scenele cu „familia prezidenţială”, mai ales cu tinerele ei vlăstare!

D-apoi, în continuarea unei poveşti abia începute, alţii s-ar fi aşteptat ca preşedintele României – dacă tot a fost să se întâmple după episodul Austria primul mare dezastru natural din mandatul său… – să-şi găsească loc în programul de înţeles că foarte aglomerat şi de complicat şi de presant – de „şef al statului”, să dea o fugă de numai câteva ceasuri pe la Broşteni, Ostra, Stulpicani, desigur că fără frumoasa familie şi fără cizme de pescar, spre a nu face, altfel, mare lucru, ci doar spre a oferi de la faţa locului teribil de încercat semne omeneşti de prezenţă în ţară, de înţelegere, de compasiune pentru peste 2.500 de români. Plus filmuleţe şi poze pentru cei care le apreciază şi le rostogolesc cu emoţie de-o clipă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI