Opt pompieri suceveni în misiune în Grecia, pentru stingerea incendiilor de pădure

În perioada 1 august – 15 septembrie 2025, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), participă în Grecia la un program de prepoziţionare organizat de Direcţia Generală pentru Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO).

Misiunea vizează sprijinirea autorităţilor elene în gestionarea riscurilor generate de incendiile de pădure şi consolidarea capacităţii de răspuns în astfel de situaţii.

Primul contingent, alcătuit din 40 de pompieri şi opt mijloace tehnice, a început, pe 30 iulie, deplasarea pe ruta Ciolpani – Giurgiu – Ruse – Sofia – Kulata – Promachonas – Salonic – Katerini – Anthili – Nea Makri, în regiunea Attica, situată la aproximativ 25 km nord-est de Atena.

 Echipamentele includ două autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3.000 litri), o autospecială de 4.000 litri, una de 10.000 litri, o cisternă de 30.000 litri, o autospecială pentru intervenţii rapide (200 litri), o autospecială de comunicaţii radio pe unde scurte, un microbuz şi un camion cu container.

Schimbarea efectivelor este programată pentru 16 şi 31 august 2025, când alte două contingente, fiecare format din 40 de pompieri, vor prelua misiunea în apropierea Atenei.

Suplimentarea resurselor tehnice şi a personalului va fi decisă în funcţie de situaţia operativă din teren, la cererea autorităţilor elene, prin activarea Mecanismului European de Protecţie Civilă.

La această misiune participă şi un echipaj de 8 pompieri militari din judeţul Suceava, dotat cu o autospecială echipată pentru stingerea incendiilor de pădure. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI