Când e vorba de mâncare…

…Deoarece astfel fu pusă întrebarea (în cadrul cercetării „Percepţia populaţiei cu privire la regimul comunist. Reperele nostalgiei”, ale cărei rezultate am încercat să le prezentăm pe larg într-o ediţie de săptămâna trecută), când e vorba de mâncare, de calitatea acesteia, am reţinut că peste 85% dintre românii care au răspuns au fost de părere că, „înainte de 1989”, „mâncarea era mai sănătoasă”. Depinde la ce se vor fi gândit ei (recuperând din amintiri, experienţe şi simţiri – cei care au trăit vremurile, mai ales ultimul deceniu al epocii, sau doar imaginându-şi – cei care nu le-au trăit): la cursele întru alimentare între „Alimentare” (şi la Aprozar, şi la Fortuna, şi la Gostat) spre a constata unde „se dă ceva” – adevărat „sport şi sănătate”; la cozile de zeci sau chiar sute de metri pentru o pâine (proaspătă!; nu rămânea în raft să se învechească), lapte, ulei, zahăr, ceva carne – prilej de socializare în reţea in situ (în stradă…), de tot felul de bârfe şi glume, inclusiv „interzise”; la „nicio masă fără peşte” (când se găsea peşte congelat sau când aveai în preajmă un pescar ori când la restaurant nimereai varză cu spinare de peşte); la „fraţii Petreuş”; la salamul cu soia (care se scurgea când îl tăiai); la minunatul „nechezol”; la „Ham”-ul de export procurat de un ins calificat („Ce e tata?”… „Procuror!”); la carnea de porc adusă, lipită de corp, de altă persoană calificată, direct din abator); poate şi la viţelul sacrificat noaptea, în fundul grădinii, cu frica de puşcărie – ce viaţă palpitantă!!! Sau, rezumativ, la mâncarea raţionalizată – alergătură, nu risipă, nu obezitate. Ori, în ce-i priveşte pe cei tineri, nu atâta import, nu atâţia pui de 3 luni îndopaţi cu cine ştie ce (înghesuiţi deasupra solului), nu atâtea E-uri etc. Şi-apoi, când e vorba de mâncare, până şi libertatea, democraţia, concurenţa devin aspecte neglijabile…