Stăm, Cela Neamţu, Oana Ruxandra Hrişcă şi cu mine, sub căldura în creştere, căldura strălucitoare a soarelui urcând spre amiază. Cela Neamţu şi Oana Ruxandra Hrişcă pleacă mai departe, ne-am întâlnit la Suceava numai pentru o îmbrăţişare şi pentru un minunat dar, dar care vine de vara trecută, când pictorul Costin Neamţu continua să lucreze şi să pregătească expoziţia mult dorită cu fiul său, Lisandru Neamtzu, la Căminul Artei, în Bucureşti. Expoziţia, „Cromosonore”, în exclusivitate cu lucrări, în majoritate recente, proaspete, de Costin Neamţu, cu Lisandru (retras în culise pentru ca scena, amplă, să-i aparţină în întregime părintelui) coordonator, curator, s-a întâlnit însă într-un lung, îndurerat bun rămas cu prietenii, colegii de breaslă şi iubitorii de artă din Capitală în aprilie-mai 2025, după stingerea din viaţă, în iarnă, a artistului. Însă umbra darului, dacă se poate spune şi aşa imaginii sale, a ajuns la mine în iunie anul trecut, artistul a aflat câtă bucurie mi-a făcut, dar nu a mai apucat să vadă coperta de carte pe care a fost imprimată, ediţia 2025, definitivă a cărţii închinate Sfintei Mănăstiri Voroneţ. Cela Neamţu scoate tabloul învelit ca un copil în veşmintele botezului său din maşina cu nume de zeu egiptean a Oanei, mi-l încredinţează cu nesfârşită gingăşie, o îmbrăţişez cu ochii aburiţi şi îl primesc cu un tremur uşor al mâinilor: am să-l văd acasă, în singurătate, un astfel de dar cere, impune, o recunoştinţă în tăcere, cinstirea unei de ceremonii sufleteşti. Un echivalent în lumea sentimentelor şi a emoţiilor a acelor umbrae parvae în lâna vestitelor tapiserii ale artistei. Da, îşi aduce aminte Cela Neamţu, criticul de artă Doina Păuleanu, directoarea Muzeului de Artă Constanţa, i-a cerut o lucrare pentru o expoziţie omagială Ovidiu, la 2000 de ani de la moartea poetului. Atunci, nu uită Cela Neamţu, cartea „Metamorfozelor” sale s-a deschis inspirator la acele „adumbriri delicate” din confruntarea în arta ţesutului dintre o zeiţă, Minerva, şi o înzestrată pământeană, Arachne. Aşa s-a înălţat pe gherghef prima din ciclul „Umbrae parvae”. Apoi au venit, după legea misterioasă a stolului, celelalte.
Când ne-am cunoscut? Când o să ne mai vedem? Cela Neamţu surâde. A lăsat în Tabăra de Pictură de la Mănăstirea Humorului o lucrare neterminată. Poate va fi invitată de Muzeul Naţional al Bucovinei şi de Constantin-Emil Ursu şi la anul, să o desăvârşească. Oana Ruxandra Hrişcă, tânără, doar cu un fir de argint în părul blond, spune cu hotărâre, întinerindu-ne: „Sigur, la anul!”
*
Cel dintâi care i-a spus La mulţi ani, cu sănătate şi bucurii, Doamnei Cela Neamţu, cunoscuta şi preţuita împărăteasă a tapiseriei româneşti, pe 16 iulie 2025, a fost un căprior cu ochi mari şi frumoşi, purtător al unui mesaj celest. A venit din pădure sau de mai departe, ca un prinţ al neuitatei tinereţi şi al visărilor cu care călătorim din răsărit până în apus. A venit la fereastra deschisă dimineţii şi de natală, cum încă i se mai spune zilei de naştere pe aceste meleaguri, ale Mănăstirii Humorului, în care Cela Neamţu a fost invitată să participe la Tabăra de Pictură Prolog 40 a Muzeului Naţional al Bucovinei de directorul său general, dr. Constantin-Emil Ursu.
O natală între lacrimă şi surâs, prima fără pictorul Costin Neamţu, alesul vieţii sale, dar cu atâţia prieteni şi admiratori. Cu cele mai bune doriri rostite prin viu grai şi prin acela, şoptit şi mişcător, al florilor, de stavroforele dr. Gabriela Platon, a doua stareţă a Sfintei Mănăstiri Voroneţ, şi Elena Simionovici, preşedinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, de colegii din tabără, Liviu Suhar, Dan Mohanu, Mihai Sârbulescu, Adriana Frăţilă, Dinu Săvescu, Petre Velicu, basarabeanul Ştefan Coman şi sucevenii Oana-Ruxandra Hrişcă, Ovidiu Buzec, Niculai Moroşan, Răzvan Horobeţ şi Ana Maria Ovadiuc. De artista plastică Lucia Puşcaşu cu soţul, prof. Vasile Nechita, şi de prietena sărbătoritei şi a lor, prof. Lucreţia Lucuţar, din Vama şi Bucureşti deopotrivă. De Cătălin Lupu şi numeroşii săi însoţitori într-o excursie-vacanţă în Bucovina, Cătălin Lupu fiind primarul comunei Ciurea, al cărei centru cultural omagiază numele şi creaţia Celei Neamţu, într-un emoţionant cântat pe optzeci de voci „Mulţi ani trăiască!”, primar care i-a fost alături la vernisaj şi lui Costin Neamţu la neuitata personală din aprilie-mai 2024, cu care şi-a sărbătorit a 85-a aniversare, de pe simezele Muzeului de Istorie Suceava.
Şi, desigur, cele mai bune doriri rostite de dr. Constantin-Emil Ursu, însoţite de darurile sale, o călătorie la Suceava, cu vizionarea expoziţiei „Prolog – o pictură ca mărturie” la acelaşi Muzeu de Istorie (în continuarea căruia creşte şi va fi inaugurat la începutul anului 2027 Muzeul de Artă al Bucovinei) şi un periplu pe la câteva din faimoasele noastre mănăstiri. Cu două, emoţionante, mai îndelungi popasuri.
La Sfânta Mănăstire Voroneţ, acolo unde tapiseria sa „Ferestre pentru Voroneţ” luminează amintiri şi nădejdi – „Una din temele mele preferate este fereastra. De ce fereastra? Pentru că este cel mai decorativ element arhitectural care poartă în el forma stilistică, un «înăuntru» şi un «în afară», un «aici» şi un «dincolo». «Înăuntru» şi «aici» oarecum ştiu ce înseamnă. Tăcute şi misterioase rămân «afară» şi «dincolo»”.
La Sfânta Mănăstire Putna, locul în care acoperământul brodat în mătase al Mariei de Mangop răscoleşte întotdeauna sufletul artistei, stârnind un noian de sentimente. În primul rând, de preţuire pentru această capodoperă a artei româneşti şi de recunoştinţă: cu studiul acesteia şi al celorlalte valori artistice ale mănăstirii în perioada pregătirii lucrării de licenţă, în 1966, la absolvirea Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” Bucureşti, a început drumul său aparte în nobila artă a tapiseriei. Cu inovaţia inspirată de comorile textile medievale ale locaşului, „nodul de la Putna”, care a dat un suflu, numai al său, şi a pus o marcă unicat deopotrivă materială şi spirituală creaţiei sale, care a dus-o până la Medalia de Aur pentru tapiserie la Salonul de la Grand Palais la Paris şi la Premiul Academiei Române pentru întreaga sa operă – „Această inovaţie constă în combinarea tehnicii clasice a ţesutului pe vertical, haute lisse, cu punctul de la Putna, inspirat din broderiile medievale româneşti. L-am ales , l-am multiplicat şi l-am transformat în nodul esenţial al «zidurilor mele de lână».” Popasul la Putna împreună cu suspinul unei amintiri, cu Marina Preutu, apreciat critic de artă, care i-a încurajat inovaţia şi i-a apreciat creaţia, şi cu tapiseria pentru prima expoziţie, împreună cu soţul, Costin Neamţu, care nefiind admisă de organizatori cu titlul iniţial, de sorginte religioasă, „Dveră”, a fost preschimbat în „Colegele”. „Din cele şase, doar două mai suntem în viaţă…”, şopteşte gânditoare. Iar eu nu zic nimic, fiindcă nimeni nu cunoaşte vrerea Celui de Sus. Dar inspir profund aerul, limpezit, oxigenat de ploaie, când Cela Neamţu, omul şi artista, continuă, spunându-şi şi spunându-mi că de aceea trebuie trăite clipa şi ziua de-acum cu bucurie şi recunoştinţă pentru neasemuitul lor dar. Şi cum minunile există, căpriorul vine din nou, să o mai vadă o dată înainte ca să dispară în adâncul pădurii sau în taina cerului.
Comentarii