Atletism

Sucevencele Mădălina Elena Sîrbu şi Ionela Costiuc, în delegaţia României pentru Europenele U23

România va participa cu o delegaţie de 22 de sportivi, 10 băieţi şi 12 fete, la a 15-a ediţie a Campionatelor Europene de atletism Under-23, prevăzute a se desfăşura la Bergen, în Norvegia, între 17 şi 20 iulie.

Obiectivul stabilit de Federaţia Română de Atletism este câştigarea unei medalii şi trei clasări pe locurile 4-8.

Sportivii care au făcut deplasarea sunt David Bejinaru, Razvan Ioan Nicoară, Cristian Valentin Radu, Andrei Vlad Enache, Remus Andrei Niculiţă, Mario Alexandru Dobrescu, Alexandru Sorin Voinea, Alexandru Gabriel Vochin, Denis Gabriel Toma, Dragoş Pop, Federica Gabriela Apostol, Ramona Verman, Alexia Dospin, Ioana Adnana Vrînceanu, Denisa Balaban, Maria Valeria Bisericescu, Rebecca Ioana Andrei, Andreea Ioana Focan, Sorana Ţuţu, Mădălina Elena Sîrbu, Claudia Ionela Costiuc şi Mihaela Blaga.

Din echipa României fac parte sportivele sucevence Elena Mădălina Sîrbu şi Ionela Costiuc, dar şi antrenoarea primei, Erzilia Iancu. Ionela Caludia Costiuc este pregătită de antrenorul dornean Cristian Prâsneac.

Atleţii sunt însoţiţi de antrenorii Erzilia Iancu, Aura Balaban, Carmen Botea, Virgil Preda, Bogdan Vâlcu, Robert Munteanu, Gheorghe Ardeleanu, în timp ce secretarul federal Cristian Orza este liderul delegaţiei.

La ediţia 2023 a Europenelor Under-23, care au avut loc în Finlanda, la Espoo, România nu a cucerit nicio medalie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI