Iar pentru „fişa” completă a eroului, cu amănunte privind viaţa, „peripeţiile” şi sfârşitul tragic – al său şi al mamei sale – nimic nu poate ţine loc mai bun decât scrisoarea adresată lui Arcadie Dugan de fratele lui Iustin:
„Sadova, la 31 octombrie 1919.
Onorat Comitet!
Rugat de nepotul meu Emilian Breabăn, stud. theol., vă comunic respectuos următoarele date din viaţa fratelui meu Iustin Breabăn, fost membru al onoratei d-voastră societăţi.
Dânsul s-a născut în St. Onufei din părinţi ţărani la anul 1889. A finit acolo şcoala primară, a studiat apoi 3 clase la liceul din Suceava şi a prourmat şi a finit studiile liceale la liceul III de stat din Cernăuţi; s-a înscris apoi la facultatea juridică a universităţii din Cernăuţi, iară după presta-rea primului examen de stat la numita facultate – fiind apărător aprig al ideii că dintr-un viitor război mondial România va trebui să iasă învingătoare – a părăsit, în primăvara anului 1914, când lumea începuse a vorbi despre izbucnirea iminentă a războiului european, Bucovina şi a trecut pentru totdeauna în România – în ţara dorinţelor sale. Acolo a intrat în serviciul C.F.R. şi s-a făcut funcţionar la secretariatul din gara Ploieşti. De când a părăsit Bucovina nime dintre ai noştri nu l-a mai revăzut, ci numai eu am stat în corespondenţă continuă cu dânsul până când, intrând şi România în război, n-am mai putut coresponda întreolaltă. Numai o unică dată, pe timpul ocupaţiunii ruseşti, având un scurt concediu, a fost tocmai în zilele Paştelor anului 1917 la Suceava, a petrecut 3 zile la soacră-mea, d-na Grigorovici, şi de acolo ştiu despre dânsul că a intrat în toamna anului 1916 în oastea română, a fost înrolat în reg. 35 de inf., a făcut şcoala de ofiţeri în Botoşani, era sublocotenent, şi avea să plece în curând cu regimentul pe front. A doua zi de Paşti s-a reîntors la Botoşani, după ce dase în păstrare soacrei mele, pentru orice eventualitate, toate documentele şi hârtiile sale, care însă au fost distruse ulterior printr-un incendiu cauzat prin neprecauţiunea, sau poate şi rea voinţa, soldaţilor unguri care erau încvartiraţi acolo, după retragerea ruşilor. Mai departe ştiu numai încă că în mai 1917 a plecat pe frontul Mărăşeştilor, a luptat acolo în zilele de supremă glorie, când a fost înfrântă trufia lui Mackensen, şi ca mulţi alţii a plătit şi dânsul gloria acelor zile cu sângele său, picând cu capul zdrobit de o grenadă aruncată de-o blăstămată mână, în ziua de 11 august 1917. Şi tragedia sorţii a voit că în aceeaşi zi a murit, în St. Onufrei, lângă Sirete, şi mama noastră, cu capul zdrobit de-o grenadă ieşită din gura unui blăstămat tun german – ea, care tot una zicea că va muri fără a-l mai vedea pe el, mezinul şi favoritul de frunte al ei.
În ziua declarării războiului austro-sârb Iustin mi-a adresat o ilustrată din Ploieşti cu cuvintele: „Bra-vo, Cataramă (= Franz Iosef, expresia lui obişnuită), acuma să văd sfârşitul, să ne revedem cu toţii acasă la noi şi apoi să mor”, ce însă nu i-a fost dat. Vă trimit şi fotografia lui din timpul când s-a înscris la universitate, unica ce-o am. Poate că dl prof. Marmeliuc să vă mai poată comunica ceva despre dânsul, căci mi se pare c-a fost cu dânsul pe front. Eu v-am spus totul ce ştiu şi încheind subsemn cu deosebit respect,
Dr Cassian Breabăn, preot”.
LIVIU PAPUC
Comentarii