Festivalul „Ciprian Porumbescu”, la final

> Cvartetul Apollo din Bucureşti a câştigat trofeul ediţiei a IV-a a festivalului, care s-a încheiat cu un spectacol de gală memorabil

Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Ciprian Porumbescu”, organizată de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina”, s-a încheiat vineri, 20 iunie, cu un spectacol de gală memorabil la Casa de Cultură din Suceava.

Timp de trei zile, oraşul a vibrat în ritmurile muzicii clasice, celebrând moştenirea marelui compozitor român şi spiritul cultural bucovinean.

Pe scena galei de închidere a urcat Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, alături de renumitul violonist Remus Azoiţei, preşedintele juriului concursului. Remus Azoiţei a interpretat la o vioară Niccolo Gagliano din 1753, aparţinând colecţiei Academiei Regale de Muzică din Londra, unde activează ca profesor. Programul simfonic a inclus lucrări din repertoriul românesc şi universal, încântând publicul.

Festivalul a adus în prim-plan creaţia lui Ciprian Porumbescu prin concerte şi recitaluri susţinute în trei locaţii: Teatrul Municipal „Matei Vişniec” (18-19 iunie), Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” (19 iunie) şi Casa de Cultură Suceava (20 iunie).

Evenimentul a inclus şi un concurs internaţional dedicat formaţiilor camerale, care a încurajat tineri muzicieni talentaţi.

Trofeul festivalului, în valoare de 3.000 de euro, a fost acordat Cvartetului Apollo Bucureşti (Cavassi Aron-Matei, Vots Daniel, David-Kacso Soma, Mărgineanu-Gavrilescu Andra-Maria), premiul fiind înmânat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Nicolae Robu. Premiul I (2.000 euro) a revenit Cvartetului de Saxofon Promusix, premiul fiind oferit de Remus Azoiţei. Premiul al II-lea (1.500 euro) a fost acordat Cvartetului de clarinete al Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, iar premiul al III-lea (1.000 euro) a fost câştigat de Trio Classic Botoşani.

„În numele administraţiei judeţene şi al preşedintelui Gheorghe Şoldan, doresc să mulţumesc tuturor celor care au contribuit la încă o ediţie de succes a acestui festival: artiştilor care ne-au adus emoţie şi bucurie, echipei de la Centrul Cultural «Bucovina» care a pus suflet şi rigoare în organizare, partenerilor instituţionali, sponsorilor şi voluntarilor. Şi nu în ultimul rând, publicului minunat, fără de care acest festival nu ar avea cu adevărat sens” a declarat vicepreşedintele CJ Nicolae Robu.

Festivalul a onorat, astfel, îndemnul lui Ciprian Porumbescu: „Vegheaţi să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască… Le las în dar neamului meu”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI