> O sărbătoare a identităţii, valorii şi spiritului comunitar
Ca în fiecare an, în perioada 10 – 15 iunie, municipiul Fălticeni a devenit din nou un reper cultural important pe harta României, prin desfăşurarea unei noi ediţii a evenimentului „Zilele Culturii Fălticenene”, organizat cu pasiune şi dedicare de Asociaţia „Fălticeni Cultural” şi cu susţinerea Primăriei Municipiului Fălticeni, Protoieriei Fălticeni, sponsorilor dedicaţi promovării culturii, partenerilor locali şi oamenilor de afaceri implicaţi în promovarea culturii locale.
Expoziţii, poezie şi teatru
Evenimentul din acest an a debutat pe 10 iunie la Biblioteca „Eugen Lovinescu” cu vernisajul expoziţiei „Promenada fălticeneană”, ce cuprinde 35 de lucrări ale artistului Gabrel Baban, dedicate patrimoniului local. Seara, la Centrul Cultural „Grigore V. Birlic”, în compania unor invitaţi de marcă cum ar fi Lamia Beligan, Ovidiu Mihăilescu şi Alexandru Turcu, a avut loc spectacolul de muzică şi poezie „Cei mai frumoşi”. Pe 11 iunie, tinerii au participat la concursul „Poetul lunii”, ziua de 12 iunie fiind dedicată teatrului, cu piese pentru copii şi adulţi oferite de Ateneul Naţional din Iaşi.
Gala „10 pentru Fălticeni” şi Ordinul „Fălticeni Cultural”
Pe 13 iunie, la Biserica „Sf. Ilie” a fost oficiată preotul protopop Adrian Dulgheriu împreună cu 12 preoţi din Protopopiatul Fălticeni o slujbă de pomenire a personalităţilor locale, urmată de depuneri de jerbe la monumentele şi mormintele acestora.
Punctul culminant al zilei l-a constituit, de la ora 17:30, „Gala 10 pentru Fălticeni” (ediţia a IV-a) şi „Excelenţa în educaţia din mediul rural” (ediţia a III-a), desfăşurate la Centrul Cultural „Grigore V. Birlic”. Evenimentul a adus în prim-plan oameni remarcabili din domenii precum Educaţie, Literatură, Sănătate, Arte vizuale, Muzică, Ecologie, Asistenţă socială, Jurnalism, Teatru şi Sport.
În premieră, 20 de personalităţi marcante ale urbei au primit Ordinul ,,Fălticeni Cultural”. Este vorba despre: distinsa profesoară de limba şi literatura română şi scriitoare Mioara Gafencu – post mortem; prof. Neculai Sturzu – scriitor, fost director al Colegiului Naţional „Nicu Gane”, distins cu Diploma de Merit a MECT, cu Premiul „Gh. Lazăr” clasa I şi Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni; IPS Timotei Aioanei – Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, laureat al Premiului „Dumitru Stăniloae” al Academiei Române. A publicat numeroase cărţi, articole, reportaje, studii, eseuri, recenzii, evocări şi materiale omiletice în publicaţii religioase şi laice. Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni.
Aceeaşi distincţie au primit-o prof. univ. dr. Ştefan Gorovei – cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române, membru-fondator al Comisiei de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române – filiala Iaşi (1993) şi a Institutului Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta” (1996), precum şi a Academiei Internaţionale de Genealogie (1998), preotul protoiereu Vasile Hrestic – deţinător al distincţiei Crucea Patriarhală primită de la fostul Patriarh Teoctist; renumita profesoară de franceză Magdalena Vultur; scriitorul Grigore Ilisei – jurnalist, director al Radioului Iaşi în 1989, director fondator al TVR Iaşi în 1991.
Personalităţi premiate pentru contribuţii de excepţie în cultură, educaţie şi ştiinţă
Pe lista premiaţilor s-a aflat profesor emerit univ. dr. Mircea Onofriescu – Preşedinte de Onoare al Societăţii Române de Obstetrică Ginecologie din 2024, având peste 560 lucrări publicate, premii internaţionale şi naţionale la numeroase congrese medicale. Sub coordonarea domniei sale s-a născut primul copil obţinut prin fertilizare in vitro în Moldova şi primul din România prin Programul Naţional de tratare a infertilităţii de cuplu; prof. univ. dr. Nicolae Maxim – flautist în cadrul Orchestrei „George Enescu” Bucureşti şi membru în „World Philharmonic Orchestra”, care a concertat în Montreal – Canada în 1988, prof. Mihai Vitcu – istoric, fost, fost inspector general la ISJ, decorat de preşedintelui României cu înalta distincţie „Meritul pentru învăţământ în grad de Mare Ofiţer (2004); prof. dr. Marcel Porof – preşedinte al Societăţii române de geografie, care în anul 2016 a primit distincţia „Profesorul anului” pentru disciplina geografie şi prof. univ. dr. Daniel Şandru – director ICCMER, director al Revistei de cultură contemporană Timpul (2014-2017), fost manager al Operei Naţionale Române Iaşi, secretar de stat, Coordonatorul Departamentului CENTENAR.
Excelenţă şi recunoaştere
Ordinul ,,Fălticeni Cultural” a fost acordat şi prof. dr. Petru Crăciun – coordonator lotul olimpic naţional de fizică şi astronomie; prof. Gabrel Baban – pictor, preşedinte UAP Suceava; Mihail Gavril – cunoscut şi apreciat pictor în ţară dar mai ales în străinătate; prof. univ. dr. Doru Albu – preşedintele Senatului UNAGE Iaşi, premiat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale şi cu o bogată activitate interpretativă în ţară şi străinătate; prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu – responsabil al Centrului de Reuşită Universitară (CRU) a USV, Fondator şi Preşedinte de Onoare al Alianţei Franceze din Suceava. Este Doctor Honoris Causa al Şcolii doctorale Centre de Valorisation Professionnelle de Tunis, Tunisia, al Universităţii „Yuriy Fedkovych”, Cernăuţi, Ucraina şi a Universităţii de Stat din Chişinău, Republica Moldova. A publicat peste 230 de articole publicate în ţară şi străinătate, 28 de cărţi şi manuale, 9 cursuri şi a editat 20 de publicaţii şi a primit Ordinul Naţional „Legiunea de Onoare” în Grad de Cavaler pentru serviciile aduse francofoniei şi relaţiilor culturale şi intelectuale dintre România şi Franţa.
Printre cei care au primit acest ordin s-au mai numărat farmacista Maria Mitocaru – partener permanent la acţiunile cultural-filantropice din oraşul Fălticeni, scriitoare, premiată de Colegiul Farmaciştilor şi inclusă în diverse topuri de excelenţă; prof. Maria Tanasă – folcloristă, deţinătoare a trofeului „Floarea din grădină”; Teodor Ilincăi – tenor de renume mondial.
Muzică rafinată şi premii pentru elitele comunităţi
Înainte de Gala „10 pentru Fălticeni”, ediţia a IV-a, patru tinere instrumentiste care alcătuiesc Essenza Quartet au susţinut un recital iar soprana Bianca Ionescu a încântat auditoriul cu două recitaluri excepţionale.
A urmat decernarea premiilor oferite de Asociaţia Fălticeni Cultural şi a celor 10 trofee stabilite de juriu la cele 10 categorii: Premiile juriului au fost acordate astfel: Educaţie – prof. Ioan-Marcel Ciuruş; Literatură – Ioan Caulea; Sănătate – dr. Stelică Constantin; Arte vizuale – Andreea Pricop; Muzică – prof. univ. dr. Doru Albu; Ecologie – Proiectul Eco Şcoala (Luminiţa Filipoaia şi Monica Creţu) Colegiul „Vasile Lovinescu”; Asistenţă socială – stavrofora Maria Mălăescu (Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe” – Buciumeni); Teatru – Alexandru Marin – actor şi regizor Teatrul „Matei Vişniec” Suceava; Jurnalism – Relu Gavril-Ursache; Sport – Vasile Avrămia (antrenor canotaj).
Excelenţa în educaţia rurală – generaţii care inspiră
Laureaţii Galei Excelenţa în educaţia din mediul rural, ediţia a III-a, nominalizaţi de juriul format din prof. Andreea-Ionela Dohotaru – Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”şi Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, prof. Dorina Todirică – director – Şcoala Gimnazială „Artur Gorovei „Buneşti” şi prof. Vasile Pohoaţă – director – Şcoala Gimnazială Băişeşti, au fost: prof. Vasile Solcanu – Şcoala Gimnazială nr.1 Bogdăneşti; prof. Oana Gabriela Şorodoc – Şcoala Gimnazială Găineşti; Lucia Moroşan – Şcoala Gimnazială „Vasile Tomegea” din Boroaia, Raluca Anamaria Stratulat – Şcoala Gimnazială „Mihai Neculăiasa” din Lămăşeni şi Elena Pintilie – Fundaţia „FARA” Baia.
Între muzică aleasă, literatură şi teatru
Seara s-a încheiat cu un concertul „Che Tango Che” susţinut de talentaţii şi apreciaţii artişti de la Opera Naţională Română din Iaşi: Andrei Yvan (bas-bariton), Maria Tovba (soprană), Radu Cotoman (vioară), Ciprian Oloi (pian), Emerich Ghercă (violoncel) şi Andrei Oloieri (acordeon).
Tot în cadrul „Zilelor Culturii Fălticenene”, sâmbătă, 14 iunie, scriitoarea Luminiţa Aldea a lansat romanul „Nisipuri mişcătoare”, eveniment prezentat de editorul Valentin Ajder, iar Teatrul „Vasilache” din Bucureşti a fost prezent cu comedia „Într-o frumoasă zi de vară”. Festivalul s-a încheiat duminică, 15 iunie, cu premiera spectacolului „Trenuleţul”, pus în scenă de Teatrul „Birlic” Fălticeni, în regia lui Alexandru Marin.
Zilele Culturii Fălticenene” 2025 au confirmat, încă o dată, rolul esenţial al culturii în consolidarea identităţii locale şi în promovarea valorilor autentice. Printr-un program divers şi bine structurat, evenimentul a adus în prim-plan personalităţi de excepţie şi iniţiative culturale remarcabile, reuşind să mobilizeze comunitatea şi să inspire noile generaţii. Fălticeniul rămâne un reper pe harta spirituală a României, prin respectul faţă de tradiţie şi susţinerea excelenţei.
Laureații Gala „10 pentru Fălticeni” 2025
Laureații Gala „10 pentru Fălticeni” 2025
EDUCAȚIE
Prof. Ioan-Marcel Ciuruș – Premiul Juriului
Prof. Maria-Brândușa Nisioi – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Prof. Mariana-Silvia Țuca – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
LITERATURĂ
Ioan Caulea – Premiul Juriului
Mihaela Grădinariu – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Alexa Pașcu – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
SĂNĂTATE
Dr. Stelică Constantin – Premiul Juriului
Dr. Ramona Diaconu – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Dr. Wajdy Usruf – Premiul Asociației Fălticeni Cultura
ARTE VIZUALE
Andreea Pricop – Premiul Juriului
Sebastian Rațiu – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Constantin Ungureanu BOX – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Irina Moldovan– Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Ciprian Istrate– Premiul Asociației Fălticeni Cultura
MUZICĂ
Doru Albu – Premiul Juriului
Lavinia Moș (Asociația Culturală Muzikin) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Mihaela Apostol – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Costică Lucian Afilipoaei– Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Grupul „Moldava” al Clubului Copiilor Fălticeni– Premiul Asociației Fălticeni Cultura
ECOLOGIE
Proiectul Eco Școala (Luminița Filipoaia și Monica Crețu) Colegiul „Vasile Lovinescu”
Fălticeni – Premiul Juriului
Protoieria Fălticeni – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Kaufland Fălticeni – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI UMANITARĂ
Stavrofora Maria Mălăescu (Mănăstirea „Sf. M. Mc. Gheorghe” – Buciumeni) – Premiul Juriului
Pr. Gabriel-Ionuț Lupașcu (Parohia Dumbrava) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Firuța Păstrăv (Asociația THE HuMAN REPUBLIC) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Cristina Gabriela Holotă (Șef serviciu în cadrul Direcției de Asistență Socială – Primăria Suceava) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
JURNALISM
Relu Ursachi (Impact FM) – Premiul Juriului
Mihaela Zînzar (Antena 3 Suceava) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Anca Mihaela Holcă (Bucovina TV) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
TEATRU
Alexandru Marin – actor și regizor – Premiul Juriului
Bianca Ciubotariu – actriță – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Andreea Nechita – actriță – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
SPORT
Vasile Avrămia (antrenor canotaj) – Premiul Juriului
Eusebiu Prisacă (atletism) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Sebastian Boambă (box) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
Maia Moșneagu (tenis de masă) – Premiul Asociației Fălticeni Cultural
MEMBRII JURIULUI
Petru Crăciun (laureat al celei de a treia ediții „10 pentru Fălticeni”)
Constantin Bulboacă (laureat al celei de a treia ediții „10 pentru Fălticeni”)
Dalia Mitocaru (laureată a celei de a doua ediții „10 pentru Fălticeni”)
Gabrel Baban (laureat al primei ediții „10 pentru Fălticeni”)
Andrei Purdilă (laureat a celei de a treia ediții „10 pentru Fălticeni”)
Pr. Pavel Norocel (laureat al celei de a treia ediții „10 pentru Fălticeni”)
Mihaela Buculei (laureată a primei ediții „10 pentru Fălticeni”)
Angela Zarojanu (manager al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava)
Marius Maxim (laureat al celei de a treia ediții „10 pentru Fălticeni”)






















































Comentarii