Marea sărbătoare a Ţării Bucovina a fost întotdeauna – şi este în continuare – la mare preţuire şi toată lumea se simte moralmente datoare să contribuie cu ceva la fastul, la înfrumuseţarea zilelor şi locurilor sucevene. Nu ştim exact ce pregătiri s-au făcut pentru anul acesta, dar un moment aparte din trecut suntem în stare să-l scoatem la iveală şi să-l oferim cititorilor noştri. Acum o sută de ani şi mai bine (mult mai bine), la 1892, intelectualitatea suceveană a pus la cale, spre cinstirea sărbătorii Sfântului, un spectacol teatral, la care au avut bucuria ca „Înalt preasfinţia Sa Mitropolitul Silvestru Morariu-Andrievici, cât şi Arhimandriţii Ciuntuleac şi Cozub, apoi dl Nicolae Ionescu – profesor universitar la Iaşi – şi ceilalţi dignitari au luat parte la producţiunea teatrală din Sala de gimnastică, exprimându-şi cu toţii mulţumirea faţă cu prezentaţiunile actorilor”. Aşadar, pe larg, în prezentarea destul de plastică a unuia care a preferat anonimatul, articolul din care se iţesc şi figuri bine cunoscute (prof. Procopovici şi Cosovici, Leontina Marian):
Teatru român de diletanţi în Suceava
Ideea de a aranja o producţiune teatrală şi muzicală în Suceava tocmai cu prilejul peregrinajului la moaştele sfântului Ioan-Noul a fost una din cele mai norocoase idei. Deşi mulţimea peregrinilor, care se taxează la suma de 15-20.000 oameni, în partea lor covârşitoare ţărani de diferite limbi şi confesiuni, nu reflectează cu acest prilegiu la astfel de distrageri, o însemnată parte a inteligenţei române din Bucovina, care în fiecare an pe acest timp îşi dă aici întâlnire, trebuie să aibă o mulţumire deosebită că, după săvârşirea rugăciunilor în biserica de la vechea metropolie de Suceava, poate să-şi procure şi vreo câteva momente de distracţiune care, avându-se în vedere şi tendinţa şi scopul naţional-cultural, nu alterează deloc evlavia reclamată de sfinţenia festivităţii bisericeşti din acea zi.
Şi în adevăr căutarea biletelor pentru reprezentaţiunea teatrală era atât de mare, încât casiera comitetului aranjator deja pe la amiazi nu mai ştia cum să împace publicul, care seara la cassă cu multă părere de rău trebuia să deie din umeri şi să refuze eliberarea de bilete, fie chiar şi nenumerotate, dacă nu voia ca cele preste 600 persoane ce umpleau deja sala de gimnastică să fie expuse neputinţei de a mai sta acolo de grozava căldură ce se produse. Se spune că cel puţin 300 persoane au trebuit să se lipsească de plăcerea de a vedea reprezentaţiunea,
Zicem de plăcere, pentru că, abstrăgând de unele mici inconveniente care nu pot lipsi la cei ce nu sunt actori de profesie, producţiunea a succes preste toată aşteptarea şi a dezminţit eclatant pe diletanţii înseşi care, neîncrezându-se în propriile lor puteri, manifestau, se înţelege numai între ei, un fel de remă şi teamă de fiasco.
Cătră 8 oare s-a ridicat cortina şi deja începutul primei scene, cu monologul şi cântecul vornicesei Susana, pe care d-na Aglaia Creţu a făcut-o spre mulţumirea generală, a deşteptat în noi sentimentul că Rusaliile neuitatului nostru Alecsandri au să fie interpretate cu destoinicia unor diletanţi care, prin studiu stăruitor, au căutat să se apropie de adevăraţii actori. Jocul natural şi neforţat al d-lui Berhang (Toader Buimăcilă, comic), apoi interpretaţiunea nimerită pe care dl. V. Tudan a ştiut-o da lui Galuscus, arendaşul satului, atât prin masca ce-şi alese cât şi prin aflarea sa în acest rol nu tocmai uşor, a stors o mulţime de aplauze din partea publicului. Foarte bine a jucat şi Doamna Zenovia Mleşniţă în rolul Catrinei şi ne-a părut numai rău că nu am putut-o vedea într-un rol mai mare. Pe moşul Veveriţă l-a predat dl. adjunct Voronca, prezentând foarte fidel pe un fruntaş al satului îngrijat de poverile ţăranilor şi cu neîncredere în poruncile funcţionarilor de la administraţie. Pe subprefectul Răzvrătescu l-a făcut destul de bine dl. Dumitru Galin.
Am lăsat în urmă pe d-şoara Aurelia Mandacevschi, pentru că în această mică dare de seamă ei i se cuvine un loc deosebit. Ea a fost, în sfârşit, aceea care a imprimat timbrul întregii seri, şi ceea ce scoate pe d-şoara Mandacevschi la iveală nu e atât jocul, care a stat la un nivel cu jocurile celorlalţi diletanţi, dar vocea-i curată, mlădioasă şi dulce, cu care a fermecat pe toţi cei ce au avut fericirea să o audă. Atât soli şi duetul pe care le-a avut în piesa teatrală, cât şi duetul cântat după terminarea reprezentaţiunii împreună cu d-na Mleşniţă, a însufleţit pe cei de faţă, care au distins-o cu o mulţime de aplauze frenetice. Hotărât că pre lângă o şcoală bună, d-şoara Mandacevschi ar putea să devină o cântăreaţă celebră şi cel mai mare păcat pe care l-ar comite ar fi dacă s-ar neglija în această privinţă.
Corurile au fost admirabil executate şi aci în primul loc e meritul d-lui Emery, care nu a cruţat nici o osteneală pentru instruirea lor şi singur a provăzut şi acompaniamentul pe pian în seara reprezentaţiunii, apoi al coristelor şi coriştilor care, afară de actorii mai sus numiţi, se compuneau din Doamna Aspasia de Tudan şi D-şoarele Elena Galin, Melisima Munteanu, Garabedovici, Maria Dracinschi şi Rosa Isopescul şi domnii: Mleşniţă (George a Safti), Ştefan Hnidey, Ţăran, Lenzberg şi Voronca (jandarmul). Ensemble-ul încă a fost corect şi aceasta e a se atribui în cea mai mare măsură zelosului regizor, profesorului Procopovici, care cu o stăruinţă vrednică de laudă a condus toate probele, precum şi reprezentarea piesei pe scenă.
Încheind, nu putem aduce destulă mulţumită Filialei din Suceava a „Societăţii Doamnelor Române din Bucovina”, mai ales Doamnei presidente Veronica Mitrofanovici, şi celoralalţi membri ai comitetului, apoi doamnei casieră Leontina Marian şi d-lui profesor Cosovici, pentru neobositul zel cu care au lucrat cu toţii pentru a aduce, pre lângă folosul moral, şi un folos material instituţiunii în a cărei frunte stau. După reprezentaţiune s-a improvizat un joc care a ţinut până în zori de zi.
[„Gazeta Bucovinei” (Cernăuţi), An. II, nr. 51, 28 iun./10 iul. 1892, p. 1-2]
Comentarii