În perioada 7-12 aprilie 2025, şase profesori de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca (dir.adj. Lăcrămioara Isachi, Adina-Lăcrămioara Tudosă, Gabriela Elena Ichim, Ana Maria Boboc, Adrian Florentin Dăscălescu, Alin Petru Rotariu), au participat la a doua mobilitate din cele trei previzionate pentru primul an de acreditare a proiectului Erasmus+, 2024-1-RO01-KA121-SCH-000222566, care a avut loc la organizaţia de primire Europas Teacher Academy, organizaţie furnizoare de cursuri de formare, cu sediul în Atena, Grecia.
Mobilitatea, care a vizat prima prioritate a programului Erasmus+, Incluziune şi Diversitate, a constat din participarea, timp de 6 zile, la ore de curs, pe următoarele teme: „The Group First! Practical Exercises for Collaboration and Team-Building” şi „Drama Techniques: Developing Self-Expression, Communication and Social Skills for all Students”. Cele şase cadre didactice participante au fost divizate câte trei pentru fiecare curs, astfel încât au avut posibilitatea de a lua parte la activităţi diverse, care au folosit metode didactice formale şi non-formale, menite includerii şi implicării tuturor elevilor în procesul educativ. Ambele programe de formare a cadrelor didactice participante au constat în activităţi interactive, care au motivat participanţii să-şi valorifice abilităţile şi competenţele didactice în scopul promovării incluziunii şi diversităţii la clasă.
Cursurile de formare au fost concepute astfel încât să încurajeze participarea şi încrederea, să promoveze ascultarea activă şi să cultive un sentiment de comunitate în rândul elevilor. Activităţile au stimulat participanţii să se exprime şi să-şi dezvolte abilităţile de comunicare, promovând în acelaşi timp concentrarea şi ascultarea activă. De asemenea, activităţile de formare au vizat dezvoltarea imaginaţiei şi a reflecţiei, conştientizarea de sine, autoexprimarea creativă şi empatia. Participanţii au fost implicaţi în activităţi de grup axate pe activităţi în aer liber, structurate astfel încât să promoveze relaţiile interpersonale, să încurajeze înţelegerea şi cultivarea unei comunităţi de sprijin în rândul elevilor. Totodată, participanţii au lucrat în echipă, în scopul realizării de relaţii de încurajare, înțelegere şi sprijin, astfel încât să minimizez sentimentele de inegalitate, care ar putea apărea într-un grup sau clasă de elevi.
În acelaşi timp, cursurile s-au concentrat şi pe dezvoltarea abilităţilor de predare prin diverse activităţi menite să îmbunătăţească observarea, limbajul corpului, cooperarea, concentrarea, ritmul şi creativitatea. Exerciţiile practicate de către participanţi au vizat înţelegerea relaţiilor profesor-elev, elev-profesor şi elev-elev, subliniind importanţa comunicării non-verbale în predare, precum şi a muncii în echipă, prin activităţi dramatice şi creativitate colectivă. De asemenea, au avut loc activităţi menite să promoveze interacţiunea, obiectivele comune şi spontaneitatea în cadrul colectivelor de elevi. Toate aceste activităţi desfăşurate de către participanţi în timpul cursurilor de formare au avut ca scop incluziunea şi diversitatea, ca aspecte fundamentale ale actului educaţional.
Rezultatele obţinute în urma participării la cursuri au constat în: > dobândirea de competenţe moderne pentru a coordona şi activa eficient grupurile de elevi, în scopul gestionării emoţionale a colectivelor de elevi, prin metode captivante şi creative; > dezvoltarea de abilităţi specifice pentru a utiliza tehnicile dramatice şi cele de grup, ca mijloc special de comunicare şi colaborare non-verbală, în special pentru elevii cu nevoi speciale şi a celor care se confruntă cu provocări în abilităţile sociale şi de comunicare; > dezvoltarea de abilităţile de comunicare specfice pentru a dezvolta creativitatea şi a motiva elevii/studenţii, pentru a promova bunăstarea, creşterea mentală şi emoţională, precum şi empatia între profesori şi elevi; > dezvoltarea de abilităţi specifice necesare pentru a promova incluziunea în rândul membrilor comunităţii şcolare (profesori, elevi etc.), prin utilizarea unor metode inovatoare de predare nonformală; > utilizarea metodelor şi metodologiilor pedagogice formale şi nonformale avansate pentru a crea un mediu emoţional şi relaţional adecvat pentru învăţarea într-o clasă incluzivă.
Obiectivele mobilităţii au fost aceleaşi cu ale proiectului: > formarea profesorilor în scopul creşterii calitatii educaţiei prin utilizarea metodelor de educaţie incluzivă, printr-o abordare diferenţiată şi inovatoare a procesului instructiv-educativ; > creşterea eficienţei comunicării profesorilor cu elevii şi părinţii/tutorii, pentru motivarea acestora şi pentru îmbunătăţirea abordării diferenţiate şi integratoare a demersului didactic; > creşterea abilităţii profesorului de a promova inovaţia, comunicarea şi abordarea diferenţiată a relaţiei profesor-elev în funcţie de domeniul profesional şi specific al acestuia.
Pe lângă activităţile desfăşurate în cadrul cursurilor, participanţii au avut oportunitatea de a trăi o experienţă culturală deosebită, explorând în timpul liber diverse obiective istorice şi culturale ale Atenei, interacţionând cu ceilalţi participanţi la cursuri şi cu localnicii şi îmbogăţindu-şi cunoştinţele culturale, dar şi cunoştinţele lingvistice în limba engleză. (Prof. coord. proiect, RAMONA DĂNILĂ)































Comentarii