Mănăstirea Moldoviţa din judeţul Suceava, una dintre cele mai vechi aşezări monahale din ţara noastră, are, din 4 mai 2025, o nouă îndrumătoare duhovnicească. Monahia Ecaterina Vicleanu a fost hirotesită stavroforă şi instalată în slujirea de stareţă de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
După rugăciunile de binecuvântare şi înmânarea toiagului, ierarhul a dat citire Decalogului unei stareţe, întocmit de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic. Urcarea pe o treaptă de slujire, a spus Preasfinţia Sa, este, de fapt, urcarea pe o treaptă de jertfă. „Chiar dacă faptele văzute sunt cele care sunt apreciate şi măsurate, lucrarea unui stareţ sau a unei stareţe este incomensurabil mai mare” a mai spus ierarhul, care i-a îndemnat pe cei prezenţi la rugăciune, pentru înlesnirea începutului de drum al noii stareţe.
La rândul său, Stavrofora Ecaterina a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic pentru binecuvântare şi susţinere şi le-a asigurat pe monahiile din obşte de împreuna-lucrare pentru bunul mers al vieţii duhovnicesti şi administrative.
Alături de obştea mănăstirii, la eveniment au fost prezenţi părintele arhimandrit Mihail Bălan, stareţul Mănăstirii Sihăstria Râşcăi şi exarh de zonă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, părintele Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, monahi, monahii şi stareţe de la mai multe mănăstiri bucovinene, slujitori ai sfintelor altare de la bisericile din împrejurimi, dar şi rude sau apropiaţi ai maicii Ecaterina. Totodată, la sărbătoarea aşezământului au participat şi oficialităţi locale, dintre care amintim pe Gheorghe Şoldan, Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Zenoviu Cenuşă, viceprimarul comunei Vatra Moldoviţei, şi Alin Boşutar, primarul comunei Moldoviţa.
Mănăstirea Moldoviţa a fost condusă, vreme de 36 de ani, de Stavrofora Benedicta Tatulici. Prezentă la eveniment, aceasta a primit, din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cea mai înaltă distincţie a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Crucea Bucovinei.
Stavrofora Ecaterina Vicleanu, originară din Galaţi, a revenit, în calitate de stareţă, în mănăstirea sa de metanie. În ultimii 13 ani, aceasta a îndeplinit ascultări la trapeza monahală a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Preacuvioşia sa a fost numită în demnitatea de stareţă a Mănăstirii Moldoviţa prin hotărârea Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor din data de 29 aprilie 2025.
IULIANA LAZĂR
























Comentarii