O scrisoare ţintită

„Cine n-are bătrâni să-şi cumpere” e o zisă cu sens (vezi şi lat. proverbium!) din… bătrâni care şi azi e folosită când e cazul, după interesul persoanei care face uz de ea. Uite că un candidat (el vrea să ne facă a crede că e de serviciu, de nevoie) pentru Cotroceni, părăsind (vremelnic, de nevoie?…) anume reţele sociale, a apelat (şi) la un milion de misive cu unic conţinut, nominale, ţintite spre seniori ai României. (Aici s-ar impune o paranteză despre „profilul electoral” al vârstnicilor, croit în ultimii 35 de ani atât de sociologi cât şi de fel de fel de politicieni interesaţi să-i seducă…, adăugând că important nu-i doar profilul, ci şi numărul.). Din compunerea respectivă se poate afla că ţara care nu-şi respectă bătrânii nu are izbândă în viitor, că ei (cei de azi şi de până azi) n-au fost ascultaţi, ci uitaţi şi înşelaţi (adică duşi cu vorba). Dar că respectivul candidat „face legământ” că va lupta (cu cine?; să ne imaginăm că despre „sistem” e vorba) pentru demnitatea lor, drepturile, pensiile… (într-o altă idee, reieşind că-s vizaţi nu pensionarii cu pensii mai mari ca lefurile; va urma o misivă şi pentru pălmaşii cu lefuri sub pensii?) Etc. Să zicem că demersul e justificat (de interes), însă din toată povestea asta nu rezultă cum i-au aflat slujbaşii candidatului pe cei un milion, cu nume, prenume, calitate (vârstă!) şi adresă. Să presupunem că activiştii sau misionarii săi au cules, cu râvnă, informaţii de la vecinii din cartier, sat, organizaţie… ori să ne ducă mintea (vai!) că va fi fost vorba despre o masivă „scurgere” de date personale?!