Fermoarul cerului

Vindecare şi descoperire de sine, prin postul doar cu apă

Acesta este titlul unei cărţi. Din „start” se vede că-i o carte-provocare. Am citit-o şi o consider o Carte, cu „C” mare.

Într-o atmosferă de sărbătoare aleasă, ea a fost prezentată publicului în frumosul salon oval al Muzeului Memorial „Mihail Kogălniceanu”, în cadrul Societăţii Scriitorilor Fără Frontiere, de către distinsa doamnă preşedinte al acestei societăţi, Elena Mândru.

Autor îi este un tânăr diacon ortodox, Nicolae Hulpoi, frumos, sănătos, modern, licenţiat în teologie şi horticultură, doctor în Ştiinţele Educaţiei. După o lungă perioadă de chin, când medicii au capitulat şi starea îi era deteriorată până la groaznic de rău, domnia sa, din lipsă de alte soluţii, a fost nevoit să practice acest post – postul doar cu apă – constrâns de perfidul Long Covid, despre care în România se vorbeşte… aproape deloc. Este ştiut că situaţiile disperate justifică măsuri disperate. Pandemia şi Long Covidul i-au fost prilej de observare a unor atitudini şi reacţii vizavi de ameninţarea cu moartea. Experienţa dumnealui chiar merită a fi mărturisită, codificată în scris şi făcută publică. Postul doar cu apă s-a dovedit o metodă terapeutică, o soluţie salvatoare. Ne spune: „Fiind o practică underground, asumată, e nevoie de mult discernământ şi prudenţă”.

Cartea, super serioasă, deci scrisă cu luciditate, îmbină realitatea cu spiritualitatea. Are şi minunate secvenţe pline de autoironie şi umor fin. Mie mi-a atins sufletul povestea cu căţelul boierului (care… nu mânca nici scofeturi, da’ a ajuns să mănânce mere pădureţe).

Ea însăşi o sărbătoare, această carte a fost cinstită aşa cum se cuvine. Ce de Daruri a primit!… Care mai de care mai frumoase…

Cele trei „rândunele pe portativ”, soprana Marina Porumb, tenorul Liviu Muntean şi pianista Ina Cristea au cântat spre încântare, printre altele, „Ave Maria” şi „Sonata Lunii”.

Cunoscutul epigramist Vasile Larco, spre deliciul auditoriului, i-a servit acestuia „postul cu umor”: „Despre post şi eu susţin / Că e bun acel cu apă, / Însă pe la vreo agapă / Este bun şi cel cu vin”… pentru că… „Eu voi trăi pe lume, sper, / Cât Dumnezeu îmi va decide, / Apoi o să mă-nalţ la Cer / Când fermoarul s-o deschide”…

Poeta Maria-Mary Grigorovici s-a rugat pentru noi, în versuri:

– Doamne, dă-ne zâmbet!…

…Iar pentru un zâmbet festiv ne-a oferit „Dorinţa masculină”.

La orice întâlnire frumoasă se spun de toate.

Ion Sima Delagaleş ne-a spus (tot în versuri) povestea a doi seniori iubitori de cântec şi poezie, care s-au întâlnit în Copou, pentru a sărbători iubirea.

O tânără studentă, şi poetă, i-a oferit în dar autorului o delicată poezie armeană a lui Sayat-Nova.

Distinsa profesor doctor Ţaran Luminiţa a adus din Bucovina-i dragă un buchet de flori-de-gând-frumos şi multă, multă preţuire…, iar distinsa doamnă scriitor Maria Apetroaiei a oferit din orchestra naturii un vals de fluturi care, pe aripi, adună dorinţele noastre şi oferă, la schimb, iubirea de care avem atâta nevoie…

Că s-a tot făcut vorbire despre fermoar, poetul Ticu Mihai, cu umoru-i finuţ, ne-a povestit, în poezie, cum stă treaba cu ispita Afrodita şi cum a fost nevoit să îşi pună fermoar la inimă şi la buzunare…

Provocat de un prieten venit la eveniment, Nicu Hulpoi ne-a spus, cu mult farmec, de unde i-a venit ideea de a-şi numi cartea „Fermoarul cerului”…

…avea vreo 5 ani. Se afla cu mama în autogara din Tg. Neamţ. Acolo, pe o bancă, un călugăr nici prea gras şi nici prea slab, cu barbă sură, sprijinit cu cotul pe o traistă, pe un ton moale spunea unui grup de oameni că la un moment dat pământul nu va mai răbda răutăţile şi se va despica în două. Din adâncuri va ţâşni foc, laolaltă cu lavă şi diavoli. Apoi, călugărul, cu un gest amplu a arătat spre cer, spunând că şi acesta se va despica în două, aşa cum desfaci fermoarul unei haine. De acolo vor veni îngerii şi arhanghelii, toţi cu trâmbiţe. Morţii înviaţi, cât şi oamenii vii vor fi sor-taţi de îngeri şi demoni şi „distribuiţi” către Rai şi Iad.

Ce tablou!…

În „ton” cu acesta, angelica şi foarte dragă mie Angela Stoian Mihai, implicată în proiectul „Şi nouă ne pasă” – de copiii prinşi în furia războiului – s-a rugat, în vers duios:

– Porunceşte, Doamne, Cerului şi mai marilor lumii…!

Pentru că era martie, poetul şi artistul fotograf Titi Nechita ne-a răsfăţat pe noi, doamnele, cu gânduri de suflet şi fotografii (care ne plac de numa’numa’).

Cu ce dar a venit distinsa doamnă scriitor Liuba Patriciu?… Nici nu vă imaginaţi. Vă spun eu: Cu „Tatăl nostru, în limbajul florilor”. Sublim. Şi ca sfat: Aveţi grijă cu cine vă însoţiţi!… Îîî?… ne-am întrebat. Am primit răspunsul, primăvăratic, în stilul inconfundabil:

– Eşti un trandafir?

– Nu, eu sunt o frunză.

– Dar miroşi ca un trandafir!

– Eiii… sunt frunza care am stat lângă trandafir…

…la care, epigramistul Vasile Larco, concluzionând că pe o fată nu trebuie să o atingi nici cu o floare, a citit „Rondelul tânărului însurăţel”…

…iar inimile noastre, oarecum resetate, au fost atinse de gestul artistei Luiza Niculescu, care confecţionează nişte minunăţii de păpuşi pe care le vinde pentru a strânge bani, folosiţi întru întrajutorarea copiilor în suferinţă… şi de vocile celor trei „rândunele-artist”, care ne-au dovedit că muzica este o minune care uneşte şi leagă sufletele.

…Pe mine, cuvântul valoros şi muzica bună mă ajută să mă redescopăr, să mă metamorfozez… asta… ca să pot privi spre Înalt, când s-o deschide fermoarul cerului.

MARIA LOGHIN