> Meciul va avea loc mâine, de la ora 10:00, pe stadionul „Unirea”
CSM Bucovina Suceava debutează în sezonul oficial 2025, mâine, de la ora 10:00, pe stadionul „Unirea”, contra formaţiei RC Bârlad. Formaţia suceveană este o combinaţie de tinereţe şi experienţă şi încearcă să facă un campionat mai bun decât anul trecut.
„Garda” tânără este formată din jucători de la LPS Suceava, iar dintre „veterani” îi putem menţiona pe Creţuleac, Preutescu, Sabin Creţu, Custrin, Constantineanu, Ispir şi Brăteanu.
„Avem un vestiar nou, bine pus la punct şi o mare dorinţă de a face performanţă. Ştim că vom avea în faţă un adversar redutabil, dar vrem să facem un joc bun în faţa propriilor suporteri pe care-i invităm la stadion”, a declarat antrenorul Vasile Conache.
Federaţia Română de Rugbi a schimbat sistemul competiţional în Divizia Naţională, unde cele nouă echipe înscrise la startul viitorului sezon au fost împărţite în două grupe.
RC Gura Humorului şi CSM Suceava vor evolua în Grupa B, alături de Politehnica Iaşi, RC Bârlad şi Ştiinţa Petroşani.
Conform ţintarului, RC Gura Humorului şi CSM Bucovina Suceava trebuiau să se întâlnească astăzi, pe stadionul Tineretului, în deschiderea sezonului de primăvară, meciul fiind însă amânat pentru data de 7 iunie la cererea grupării oaspete.
Grupa A a DNS este formată din formaţiile CSM Galaţi, RC Griviţa, Sportul Studenţesc şi nou înfiinţată Pheonix Braşov.
La finalul sezonului regulat, primele trei clasate în fiecare grupă se vor califica în play-off, în timp ce ocupantele locurilor 4 şi 5 vor evolua în play-out.
Anul trecut, RC Gura Humorului a obţinut cea bună performanţă de la înfiinţarea clubului: locul 3 în Divizia Naţională. Aflată în reconstrucţie, CSM Suceava a încheiat sezonul precedent pe ultima poziţie.
Programul echipelor sucevene în sezonul regulat:
Prima etapă (7 iunie):
RC Gura Humorului – CSM Bucovina Suceava
Etapa a II-a (5 aprilie):
CSM Bucovina Suceava – RC Bârlad
Politehnica Iaşi – RC Gura Humorului
Etapa a III-a (12 aprilie):
Ştiinţa Petroşani – CSM Bucovina Suceava
RC Gura Humorului va sta.
Etapa a IV-a (26 aprilie):
RC Gura Humorului – RC Bârlad
CSM Bucovina Suceava va sta.
Etapa a V-a (3 mai):
Ştiinţa Petroşani – RC Gura Humorului
CSM Bucovina Suceava – Politehnica Iaşi
Etapa a VI-a (10 mai):
CSM Bucovina Suceava – RC Gura Humorului
Etapa a VII-a (17 mai):
RC Bârlad – CSM Bucovina Suceava
RC Gura Humorului – Politehnica Iaşi
Etapa a VIII-a (13 septembrie):
CSM Bucovina Suceava – Ştiinţa Petroşani
RC Gura Humorului va sta.
Etapa a IX-a (20 septembrie):
RC Bârlad – RC Gura Humorului
CSM Bucovina Suceava va sta.
Etapa a X-a (27 septembrie):
RC Gura Humorului – Ştiinţa Petroşani
Politehnica Iaşi – CSM Bucovina Suceava


























Comentarii