Prof. univ. dr. ing. Gianina Laura Bouriaud, directorul Consiliului pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD) al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), devine membru al CNECSDTI, pentru un mandat de 4 ani, conform Ordinului nr. 3036/2025 privind aprobarea componenţei nominale a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi publicat în Monitorul Oficial pe 31 ianuarie 2025
Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării este un organism consultativ la nivel naţional, cu rol de coordonare şi monitorizare a aplicării normelor de conduită morală şi profesională în activităţile de cercetare, dezvoltare şi inovare, iar, conform regulamentului de funcţionare, întreaga activitate a CNECSDTI se bazează pe corectitudine, principialitate şi responsabilitate.
Atribuţiile CNECSDTI se referă atât la revizuirea codurilor de etică pe domenii, cât şi la modul în care sunt respectate normele de conduită morală şi profesională, prin analiza eventualelor abateri semnalate în ceea ce priveşte publicaţii, cărţi, articole, granturi de cercetare etc.
Prof. univ. dr. ing. Gianina Laura Bouriaud, directorul CSUD al USV începând cu anul 2020, este o personalitate marcantă a cercetării în domeniul silviculturii, recunoscută la nivel naţional şi internaţional, doctor în Ştiinţe forestiere, titlu obţinut la ENGREF Nancy, Franţa, licenţiată în Silvicultură (Facultatea de Silvicultură, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) şi în Ştiinţe juridice (Facultatea de Ştiinţe Juridice, la Universitatea „A.I. Cuza” din Iaşi), dar şi absolventă a unui program de masterat în Drept Public şi Ştiinţe Politice la Universitatea Nancy 2, Franţa.
USV mai menţionează că prof. univ. dr. ing. Gianina Laura Bouriaud a derulat importante activităţi de cercetare şi predare la European Forest Institute, Joensuu, Finlanda, University of Alberta, Edmonton, Canada, şi la Universitatea „A.I. Cuza” din Iaşi, România. De asemenea, a fost manager de proiect pentru 15 proiecte de cercetare, dintre care opt proiecte de cercetare internaţionale (Wildcard, Informa, Fem4Forests, BeonNat, Effect, StarTree, Motive, GoFor) şi două contracte internaţionale de servicii de cercetare (SFM, Simwood). (N.B.)
























Comentarii