Spiritul Sărbătorilor de iarnă a renăscut la Poiana Stampei

> Ediţia a XXIV-a a spectacolului „Sfânta seară de Crăciun”

În prima zi de Crăciun, pe 25 decembrie, Casa de Cultură „Elisei Todaşcă” din Poiana Stampei a găzduit cea de-a XXIV-a ediţie a spectacolului „Sfânta Seară de Crăciun”, un eveniment devenit o tradiţie a comunităţii, dedicat celebrării sărbătorilor de iarnă. Evenimentul a reunit sute de participanţi într-o atmosferă festivă, plină de bucurie, emoţie şi tradiţii autentice.

Primarul comunei Poiana Stampei, ing. Viluţ Mezdrea, a fost gazda evenimentului, exprimându-şi recunoştinţa faţă de comunitate şi de invitaţi pentru sprijinul continuu acordat acestui moment cultural unic.

„Mă bucur enorm că suntem din nou împreună la frumosul spectacol cu care suntem obişnuiţi de 24 de ani, pe 25 decembrie. «Sfânta seară de Crăciun» este un eveniment care face parte din calendarul cultural al manifestărilor din comuna Poiana Stampei. Ne bucurăm de colindele frumoase, de datinile şi obiceiurile specifice Bucovinei, neegalate în ţară şi străinătate” a declarat primarul.

Viluţ Mezdrea a subliniat rolul important al Casei de Cultură în promovarea unităţii şi identităţii culturale locale: „De fiecare dată, dumneavoastră, locuitorii comunei, cei din judeţele învecinate şi din întreaga ţară, daţi culoare acestui eveniment major”.

Manifestarea a debutat cu binecuvântarea preoţilor parohi, stareţul Mănăstirii Podul Coşnei, părintele Filotei, şi preotul Gavril de la Mănăstirea Piatra Fântânele. Mesajele lor au evidenţiat importanţa spirituală a sărbătorii Naşterii Domnului şi rolul crucial al tradiţiilor strămoşeşti în păstrarea identităţii culturale.

Preotul Sorin Ilie Cormoş a deschis evenimentul citând din Scriptură: „Cât de bine este şi cât de frumos este să locuiască fraţii în unire”, chemând la unitate şi recunoştinţă. Stareţul Filotei a numit colindele „cântări îngereşti”, iar preotul Gavril a împărtăşit publicului mesajele calde ale sărbătorii prin colinde tradiţionale interpretate cu suflet de măicuţele de „peste munte”, de la Mănăstirea Piatra Fântânele.

Spectacolul tradiţiilor bucovinene

Programul artistic a pus în valoare frumuseţea obiceiurilor locale şi colindele tradiţionale. Evenimentul a fost deschis de fanfara „Poieniţa” a Casei de Cultură „Elisei Todaşcă”, pregătită de inimosul profesor Dănuţ Lăcătuş, urmată de corul de maici al Mănăstirii Piatra Fântânele, care a emoţionat publicul prin interpretările lor armonioase.

Interpreţii Teodora Negrea, Daniel Ţăran şi Lucian Jitariu au încântat audienţa cu colinde acompaniate la fluier şi pian, iar Grupul Folcloric „Flori de pe Dorna” şi Ansamblul „Flori de Merişor”, coordonat de Dorina Paicu, au adus pe scenă tradiţiile autentice din comuna Poiana Stampei.

Un moment special a fost adus de Andrei Gheţi, un artist clujean cu rădăcini în Poiana Stampei, şi Grupul folk „Amy-M”, care au impresionat prin colinde interpretate la chitară. Ansamblul Folcloric „Plaiurile Dornelor”, pregătit de Dorin Pardău şi Vasile Moroşan, a oferit publicului obiceiuri autentice de Crăciun şi Anul Nou, păstrând vie tradiţia.

Momente inedite şi emoţionante

Unul dintre momentele culminante ale serii a fost reprezentaţia Paulei Hriscu, care a fascinat publicul cu vocea sa inconfundabilă şi colinde tradiţionale pline de emoţie. Artista a creat o atmosferă magică, fiind răsplătită cu aplauze prelungite.

Un spectacol aparte a fost oferit de Belciugarii din Ilva Mare, care au adus pe scenă obiceiuri de iarnă autentice. Povestea ciobanului şi jocul caprelor, însoţite de acompaniament muzical, au captivat audienţa. De asemenea, Ansamblul „Coşnecuţa” de la Coşna a contribuit la spectacol cu interpretări deosebite ale tradiţiilor locale.

În încheiere, fanfara „Poieniţa” şi ceata de colindători şi urători a Ansamblului Folcloric „Poieniţa” au urat o „seară bună” celor prezenţi aşa cum îi stă bine unui ansamblu profesionist care în luna decembrie a colindat România în lung şi în lat, fiind prezent la mai multe posturi naţionale de televiziune şi înregistrând spectacole pentru noaptea de Revelion. Au urmat moşnegii în costume populare şi cu măşti autentice, după care au fost scoase la joc de baciul Neculai caprele şi cerbul. Jocul caprelor este punctul forte al obiceiurilor de iarnă prezentate de Ansamblul „Poieniţa”, condus de prof. Dănuţ Lăcătuş, pe mari scene din ţară şi din străinătate.

Atmosfera a fost completată de urătorii Ştefănel Mezdrea, Ioan Pentelescu Neculai Rusu, şi Petrică Chiforescu, care au ironizat viaţa comunităţii, primarul, preotul, consiliul local, dar şi evenimentele politice recente.

Primarul Viluţ Mezdrea şi viceprimarul Vladimir Popescu au oferit diplome de excelenţă tuturor artiştilor şi formaţiilor participante, în semn de apreciere pentru eforturile lor. Evenimentul s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii, lăsând în urmă amintiri de neuitat pentru cei prezenţi.

Spectacolul „Sfânta Seară de Crăciun” din Poiana Stampei rămâne un exemplu de păstrare şi promovare a valorilor tradiţionale, aducând împreună oameni din toate colţurile ţării într-un spirit de unitate şi bucurie. Această sărbătoare continuă să fie o piatră de temelie pentru identitatea culturală a comunităţii, reafirmând frumuseţea şi autenticitatea tradiţiilor bucovinene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI