Accident cu şase răniţi la Fântâna Mare

Şase persoane au ajuns, duminica trecută, la spital în urma unui accident produs la Fântâna Mare.

Potrivit anchetei poliţiştilor, un bărbat conducea un autoturism Hyundai, pe DN 2E, în afara localităţii Fântâna Mare, din direcţia Spătăreşti către Vadu Moldovei. „Acesta a avut activităţi de natură a-i distrage în mod periculos atenţia în timpul mersului, fapt pentru care a intrat cu partea stânga faţă în coliziune cu un autoturism Volkswagen, care circula regulamentar din sens opus.”

În urma impactului ambele autoturisme au fost proiectate în afara părţii carosabile.

În urma accidentului au rezultat victime omeneşti cu răni uşoare, respectiv conducătorul autovehiculului Volkswagen şi trei pasageri din maşini, iar din autoturismul Hyundai, pasagerul dreapta faţă şi pasagerul din spate, care au fost transportaţi cu ambulanţa la Spitalul Fălticeni.

Niciuna dintre victime nu a rămas internată.

Conducătorii autoturismelor implicate în accidentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului Hyundai, care a avut preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenţia în timpul mersului.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii „vătămare corporală din culpă”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI