O sunam. Ca să o consult în privinţa programării unui articol. Ca să o întreb de un eveniment cultural din Fălticeni. Ca să aflu ce mai face. Răspundea cu un glas tânăr, plin de căldură, care îţi transmitea energie şi bucurie.
*
În urmă cu decenii, mi-am condus fiica, elevă de gimnaziu, la Staţia CFR Suceava şi i-am încredinţat-o cu emoţie (mi se părea atât de mică!) profesoarei conducătoare a lotului de participanţi la faza pe ţară a Concursului Naţional de Limba şi Literatura Română care se ţinea la Vaslui. Nu numai tonul liniştitor şi înţelegător (era şi ea mamă!), ci şi chipul, ochi albaştri surâzători sub cununa părului blond, mi-a rămas în minte şi mi s-a părut neschimbat în esenţa sa la reîntâlnirea peste ani. Probabil că s-a întâmplat cu prilejul manifestărilor dedicate Maestrului Ion Irimescu, la care participam constant pe vremea când profe-sorul Gheorghe Dăscălescu era director la Muzeul menit să-i ocrotească creaţia donată fălticenenilor, dar cum memoria mea este esenţial a scrisului, am s-o pomenesc pe aceea de care sunt sigură. E vorba de lansarea unei cărţi a scriitorului Grigore Ilisei închinată tatălui, preotului Ilie Ilisei. La lansare, luând cuvântul şi citându-l pe Garabet Ibrăileanu, Mioara Gafencu a spus un adevăr care mi s-a întipărit sfâşietor în inimă: Atunci când eu nu voi mai fi, nu va mai fi nici mama mea.
Tot de lumea cărţii au fost legate şi următoarele noastre întâlniri, de lumea cărţii şi a şcolii, fiindcă nume scris pe coperte de carte, membră a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Mioara Gafencu a rămas în primul rând profesoara de o admirabilă calitate, de neuitat pentru numeroşii ei foşti elevi, dar şi prin volumele consacrate şcolii, cu dascălii şi învăţăceii săi, astfel că titlul de cetăţean de onoare al municipiului Fălticeni a fost acordat mai cu seamă omului de la catedră, care a rămas astfel până la capăt. De altminteri, „Enciclopedia Bucovinei”, în larga şi întemeiata sa înţelegere care cuprinde şi zona Fălticeni, ediţia Emil Satco şi Alis Niculică, din 2018, prezintă cu totul excepţional o întreagă familie de nobili slujitori ai şcolii, soţii profesori Gheorghe Gafencu şi Mioara Gabriela Gafencu şi copiii lor, profesorii Dana Busuioc şi Sorin Gafencu. Numind şi cărţile lor, între care cele dedicate şcolii ar trebui păstrate cu sfinţenie nu numai în bibliotecile gimnaziilor şi liceelor despre care este scris, ci şi într-o istorie a învăţământului sucevean, cu pagini preţioase şi pentru învăţământul românesc: „Liceul «Nicu Gane» Fălticeni. 1870-1970” de Gheorghe Gafencu (în colab. cu Mihai Iacobescu) (1970), „Şoldăneşti – itinerar şcolar” de Mioara Gafencu (2003), „Colegiul Naţional «Nicu Gane». 1870-2003”, de Mioara Gafencu şi Sorin Gafencu (2004), „Istoria fizicii şi matematicii fălticenene” de Mioara Gafencu şi Dana Gafencu-Busuioc (2008), „Colegiul Naţional «Nicu Gane» 150. (1870-2020)” de Mioara Gafencu şi Sorin Gafencu (2020).
Am multe amintiri cu Mioara Gafencu. Despre toate aş putea să spun cum mi-a răspuns când întrebând-o cum arată fiica, Dana Busuioc, pe care nu o cunoşteam şi cu care trebuia să mă întâlnesc şi să mergem împreună cu maşina sa la Fălticeni: „Dana mea este foarte frumoasă!” Dar cum memoria îşi are propriile criterii, Mioara Gafencu scriitoarea îmi apare întâi de toate într-o seară de sfârşit de octombrie 2012, în sala cu geamlâc, cum îi plăcea ei să numească sala de întâlniri literare de la etajul Muzeului „Ion Irimescu”, veritabil palat al artei, la lansarea cărţii „Drumuind…”. Nu ştiu dacă cineva din public, foşti colegi, foşti elevi, părinţi, neamuri de foşti elevi şi colegi, aproape o aşezare întreagă, să fi venit fără măcar o floare. Aşa că sentimentul pe care l-am avut a fost deopotrivă de emoţionantă serbare şcolară şi de foişor-grădină plutind luminos spre lumina stelelor împreună cu omagiul autoarei adus stăpânului nevăzut al acestui palat: Mioara Gafencu citind din proaspăta sa carte de memorii „Fata cu clepsidră”, la şapte ani de la stingerea din viaţă a Maestrului. Carte de memorii, „Drumuind…” include şi omagiul de inimă adus de fiica, Mioara, şi nepoţii, Dana şi Sorin, lui Dimitrie Ivescu, erou al celui de Al Doilea Război Mondial, căzut pe frontul de Est la doar 27 de ani. Cred că aici este momentul să pomenesc faptul că părinţii Mioarei Gafencu erau învăţători şi că stârnind respect ca dascăl a purtat, la rându-i, respect dascălilor săi. Acest respect a mers în cazul lui Constantin Ciopraga până în cea mai luminoasă zare a sa: „L-am venerat ca pe propriul părinte (…) Era o diferenţă de numai cinci ani între ei. A fost părintele meu spiritual.”
Dacă statutul subînţeles al municipiului Fălticeni de capitală culturală a judeţului Suceava, graţie impresionantei sale moşteniri, a fost susţinut de numeroase activităţi şi cărţi de literatură şi artă, îi revine Mioarei Gafencu meritul de a le fi scris, în colaborare cu specialiştii din domeniu, şi pe cele menite să aducă în orizontul interesului intelectual nume importante din domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Astfel, împreună cu Dana Busuioc şi Sorin Gafencu, publică „Vasile Ciurea şi Dimitrie Leonida. Dimensiunile timpului” (2013), aplecându-se asupra muzeologiei şi energiei electrice şi asupra personalităţilor născute pe aceste meleaguri care le-au reprezentat major, Vasile Ciurea, fondator în anul 1914 al unuia din primele muzee regionale din ţară, şi Dimitrie Leonida, promotor şi susţinător al electrificării ţării, dar şi autor al proiectelor Metropolitanului Bucureşti şi Complexului energetic de pe Bistriţa, între altele. Un an mai târziu scrie împreună cu Sorin Gafencu, „Vintilă Şiadbei şi Haralambie Ciocan”, adică despre un astronom şi un profesor de fizică excepţionali. Carte care, într-un judeţ cu atâta interes pentru astronomie, ar merita să fie reeditată şi să ajungă în gimnaziile şi liceele sucevene. Acestora li s-a alăturat „O incursiune în istoria şi viaţa farmaciilor fălticenene” de Mioara Gafencu şi Maria Mitocaru (2016). Dar n-a fost să fie şi una închinată Sofiei Ionescu, la care, îmi povestea, visa uneori.
Am participat cu plăcere la lansările tuturor celor trei, încântată să văd o asemenea mulţime de cititori, cât să umple şi nici să nu încapă cu toţii în Sala „Pictor Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni. De la prima dintre acestea, păstrez şi fotografia Mioarei Gafencu, pe care o prefer, şi chiar dacă am mai ilustrat un articol cu ea, am ales-o şi acum, la despărţire. Radia de bucurie. Era în iulie, probabil într-una din Zilele Municipiului Fălticeni, era cald şi bine, aşa că nu am refuzat la sfârşit invitaţia la o băutură răcoritoare în umbrarul din grădina locuinţei sale, mai ales că urma să fac drumul la Suceava împreună cu Dana. Atunci i-am surprins pe toţi trei, împreună, în această imagine rară, emblematică pentru simţămintele care îi uneau. Emblematică pentru Mioara Gafencu – Mama!
O amintire deosebită o reprezintă şi lansarea volumului despre istoria farmaciilor în ianuarie 2017. Poate fiindcă s-a petrecut ca o veritabilă sărbătoare, într-o zi de sărbătoare, aniversarea Unirii Principatelor Române, poate că, având atunci alături soţul, fiii, nepoţii, farm. Maria Mitocaru strălucea ca soarele, iar din această strălucire părea să se hrănească şi căldura luminoasă din ochii Mioarei Gafencu. Nu numai că le-am dat dreptate celor care vorbind despre carte elogiaseră prietenia ca pe un izvor de fapte, de construcţii de valoare, dar am recunoscut în acel chip neferit de greutăţi al prof. Mioara Gafencu, însuşi chipul Prietenei.
Fiică adoptivă a oraşului Fălticeni, cred că a făcut pentru acesta mai mult decât oricare fiică bună. Dacă Sofia Ogrezeanu Ionescu, prima femeie neurochirurg, şi Angela Socoleanu Lefterescu, prima noastră femeie căpitan de cursă lungă, l-au cinstit ca loc al venirii lor pe lume, Mioara Gafencu nu a obosit să cinstească cu scrisul său pe fălticenenii a căror amintire frumoasă merita să fie cunoscută şi deopotrivă pe autorii prezentului fălticenean, publicând volume precum „Case de pe Strada Mare, case cu pereţi din raze de soare”, împreună cu Dana Busuioc şi Sorin Gafencu (2008), „Rememorări luminoase. Scrisori către Găneşti” (2010), „Pour Hélene” (2012), „Foşnet desfrunzit” (2014) şi nesfârşit de multe prefeţe, note de lectură, cronici literare la cărţi semnate de scriitori cunoscuţi, de talia lui Grigore Ilisei şi PS Timotei Prahoveanul, dar şi de nume care şi-au surprins concitadinii cu versuri şi proze la vârsta tâmplelor argintii. Nemaivorbind de curiozitatea şi răbdarea pentru debutanţi. În cu totul, un volum masiv, dacă nu chiar două, de publicat cândva de către aşezarea recunoscătoare, de receptări critice risipite în presa fălticeneană, dar şi în ziarul nostru, „Crai nou” Suceava. Mă bucuram când mi le încredinţa. Scria scurt, concis, pertinent. Dar şi cu accente afective. În scris, ca şi în viaţă, a fost întotdeauna generoasă, plină de bunătate.
A trăit cu înţelepciune convingerea Profesorului admirat, Constantin Ciopraga: „ Când 7 se schimbă în 8, consider doar o favoare a sorţii fiecare zi în care lumina îmi cade pe masa de scris.” Dacă poate şi-ar fi dorit mai multe zile, şi pentru copii, şi pentru scris, nu avem cum să ştim. Noi, cu siguranţă, i-am fi dorit.
Ultima oară ne-am întâlnit în vara acestui an la colocviul dedicat vieţii şi operei lui Vasile Lovinescu, pe care mai multe ediţii l-a onorat cu interesantele sale comunicări ştiinţifice. De la una din aceste întâlniri aparte se gravează şi imaginea sa din urmă în memoria mea: apariţie solară, cu un buchet de sânziene şi margarete în mâna care a ţinut întotdeauna cu încredere şi creta, şi condeiul. O profesoară desăvârşită pentru cea mai grea materie, cu cele mai dificile examene: bucuria vieţii!
*
Ultima carte pe care mi-a dăruit-o, „Colegiul Naţional «Nicu Gane» 150 (1870-2020)” de Mioara Gafencu şi Sorin Gafencu, Ediţia a II-a: „Doinei Cernica, alese sentimente (…)/ Din primăvară până în toamnă, ba chiar mai mult, trudit-am ca «ostenitori muţi» pentru a aduce darul cuvenit Şcolii unde am trudit noi, Mioara, Dana, Sorin şi vrednicul de amintire Gheorghe Gafencu. Octombrie, 2020, înaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie.
Ultimul articol semnat în „Crai nou” (pe 5 septembrie 2024): „A trăi şi a retrăi. Irizări în cuvinte potrivite”, închinat soţului, prof. Gheorghe Gafencu.
Comentarii