La muncă, de plăcere!

> L.D. CLEMENT

…Uite că aflăm cum că dintre cei din UE care au scăpat la pensie în anul din urmă (2023), „numai” 13% au continuat să presteze, iar românii la coada-cozii clasamentului european, căci doar 1,7% dintre ei se învredniceau să lucreze mai departe, întru frumoasele şi adâncile lor bătrâneţe. Asta potrivit rezultatelor sondajului EU-LFS publicate luni de Eurostat. Din care aflăm că, în Europa unită şi înţeleasă, există state precum Danemarca (61%), Ţările de Jos (59,6%) şi Italia (51,7%), unde seniorii cu drag continuă să presteze fiindcă „le place” (ori, în vigoare fiind, n-au altceva a face) sau, poate, spre a nu rămâne acas’ singuri (când partenerul mai tânăr e încă în treabă). Pe scurt, în Europa frumoasă, ar rezulta că pensionarii (în formă) care continuă să presteze ar fi cei care au ajuns să robotească din drag de roboteală, din drag de socializare şi din drag de partenerul încă aflat în roboteală. Dar sunt şi printre ei unii care continuă de nevoie. În această Românie de la fundul clasamentului plăcerii faţă de muncă până la adânci bătrâneţi, deşi situaţiile ca atare nu-s tocmai cuantificate, mă tem că se disting cei care continuă să muncească de nevoie (oriunde găsesc ceva) şi cei care continuă să se prefacă a munci pentru frumoasă leafă la stat, şi pentru socializare, şi pentru că şi-au creat dependenţi de veniturile lor copii şi nepoţi care sunt în mare nevoie de a fi bine finanţaţi. Plus că, să nu uităm, la noi, ponderea lucrătorilor de după pensie e la stat, inclusiv în contextul în care, din cică motive de austeritate, nu se mai cer posturi de debutanţi, spre a presta întru mare succes şi cu enormă plăcere cu – din 7 doar cu 3 (plus digitalizarea) – vechile echipe de maturi şi seniori.

Un comentariu

  1. Le place, le place sa manance in fiecare zi si nu de doua ori pe saptamana. Asta-i secretul. Foamea este la baza evolutiei si adaptarii in natura si pentru bipezi in economie ca doar taxele alea nu se platesc singure…
    Liberatea economica este grea pentru majoritatea locuitorilor planetei.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI