Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar îmi permit o întrebare adresată tuturor: ce facem când nu avem ce face? Este vorba despre timpul liber, de orele fără obligaţii, de serviciu, familiale sau sociale, pentru cine le are! Nu vreau să „cert” pe nimeni pentru lene, poate este o metodă de recuperare a forţelor, de „încărcare” a bateriilor în perspectiva viitoarelor acţiuni… Nu-i acuz pe cei care ştiu să citească (avem un procent de analfabeţi mult peste media europeană!) şi să înţeleagă un text (adică ii exclud pe analfabeţii funcţionali!) – de ce nu o fac în timpul liber? Bibliotecile au un „fond de carte” consistent, cărţile pot fi citite şi pe reţelele de socializare de cei amatori (eu NU!), dar apetitul pentru lectură scade permanent. Sunt condiţiile asigurate dar, dacă nu acuz, pun o întrebare: DE CE? Pentru că iubim distracţiile şi discuţiile facile şi considerăm că asemenea metode de „socializare” (îmi place termenul la nebunie ca înlocuitor al strămoşescului bârfă!) ne relaxează şi ne „curăţă” creierul de obsesiile generate de obligaţiile cotidiene? Răspunsul poate fi pozitiv şi de acceptat atâta timp cât, prin această atitudine manifestată permanent, nu ne abrutizăm! Cred că şi dumneavoastră aveţi cunoştinţe cu opinii ferme, fără dileme şi care „nu-şi bat capul” să înţeleagă realitatea în schimbare, preferând să ia „de-a gata” opiniile unor idoli, de cele mai multe ori falşi. Îi consideraţi abrutizaţi şi manipulabili? Eu DA! Şi consecinţele unor asemenea atitudini sunt grave, pentru că generează neimplicarea cetăţenilor în viaţa publică în favoarea unor indivizi fără scrupule, care au confiscat zonele de decizie politică, administrativă, diplomatică, dar şi economică (prin legi absurde). De efectele acestei situaţii ne „lovim” aproape zilnic!
Implicarea în „viaţa cetăţii” nu presupune şi angajare politică! Este doar manifestarea CONŞTIENTĂ a opiniilor, care presupune informare (nu din bârfă sau televiziuni dependente politic), pe care o obţine valorificând timpul liber. Şi, astfel, devenim liberi din toate punctele de vedere, inclusiv prin păreri proprii formate în urma lecturii. Vom scăpa şi de regretele permanente după vot! Nu aş vrea să dispară din preocupările românilor înjuratul demnitarilor, după formarea unor opinii realiste. Înjurăturile sunt savuroase, în cea mai mare parte, şi consider, deşi voi fi înjurat la rândul meu, că fac parte din „patrimoniul cultural naţional”…
Întrebarea care se pune, revenind la subiectul articolului, ar fi: cine ne învaţă să utilizăm timpul liber „plăcut şi util” (limbaj de lemn…). Răspunsul este dificil şi cei mai mulţi avem tendinţa de a „pasa” răspunderea. Toţi consideră că familia are rolul cel mai important (dar dacă părinţii sunt pasionaţi doar de fotbal, manele şi bârfă la telefon?). Urmează şcoala, prin modul în care „procesul de învăţământ” (termen etern, ca Isărescu la BNR) atinge şi educaţia generală şi prezentarea de modele reale, nu de idoli semianalfabeţi. Dar profesorii sunt interesaţi, pregătiţi şi ataşaţi de copii? Cred că modelele reale din competiţiile şcolare (olimpiade!), sport, artă şi afaceri (nu „tunari”!), ar putea să ne dea exemple veritabile de utilizare a timpului liber. Dar ei nu prea au timp liber! De ce? Pentru că au găsit o modalitate „plăcută şi utilă” de folosire în interes propriu, în primul rând, dar şi general! Cu ei „în frunte” nu cu…
DAN STRUTINSCHI
Comentarii