Cristian Şologon, secretarul general al PSD Suceava:

În guvernarea PSD, Suceava va fi legată, prin autostradă, de Bucureşti

Secretarul general al PSD Suceava, Cristian Şologon, candidat pentru Senatul României, a reiterat că, aşa cum este prevăzut în programul investiţional al partidului pe care îl reprezintă, „până la finele anului 2028, Suceava va fi legată, prin autostradă, de Bucureşti”.

Această investiţie este o necesitate pe care au ajuns să o conştientizeze şi alte formaţiuni politice dar, după cum s-a putut observa în ultimii ani, în timpul guvernării premierului Marcel Ciolacu, doar PSD şi-a onorat promisiunile legate de marile proiecte de infrastructură”.

Conform „Programului de guvernare PSD 2025 – 2028”, până în anul 2029, România va dispune de o reţea de peste 2.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres.

În ceea ce priveşte strict judeţul Suceava, Cristian Şologon a explicat: „vom identifica şi debloca, acolo unde este cazul, sursele de finanţare, astfel încât să putem realiza centurile rutiere pentru Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei”.

El a mai adăugat că, în continuarea A7, autostrada care va lega Capitala de Suceava, se va realiza un drum expres până la Siret.

De asemenea, programul investiţional al PSD prevede şi realizarea unui drum expres Suceava – Botoşani, localităţi între care există astăzi un trafic intens, care este îngreunat din cauza supraaglomerării căilor rutiere.

În paralel cu investiţiile în domeniul rutier, „Programul de guvernare PSD 2025 – 2028” prevede şi dezvoltarea infrastructurii feroviare, obiectivul fiind 2.741 de kilometri de infrastructură nouă sau modernizată.

„Vor fi modernizate tronsoanele de cale ferată Paşcani – Suceava, Dărmăneşti – Vicşani şi Suceava – Ilva Mică” a spus Cristian Şologon, care a explicat că „avem nevoie de un transport feroviar modern, aşa cum există în toată Europa. Dezvoltarea infrastructurii feroviare şi introducerea unor garnituri de tren moderne nu doar că va face atractiv acest tip de transport, dar va ridica şi presiunea de pe transportul rutier”. | Comandat de PSD OJ Suceava, CMF 11240017, executat de CRAI NOU SA

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI