Vorbeşte lumea

…Cum e tendinţa ca, dincolo de persoane, mai fiecare lucru, fenomen al naturii, concept… să capete o zi a sa, e de înţeles că şi dicţionarului i s-a atribuit una (fu cea de 16 octombrie). Dicţionar: operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) şi explicate în aceeaşi limbă sau traduse într-o limbă străină, spune DEX. Ziua… de meditaţie nu i-a fost aleasă întâmplător, căci e cea de naştere a lui Noah Webster (1758 – 1843), considerat părintele dicţionarelor americane. Şi s-ar mai putea zice că aspectul internaţional e conferit inclusiv de realitatea că şi un dicţionar românesc se găseşte a fi, într-o idee, multilingv, odată ce „listează” atât vorbe despre realităţi pământene, cât şi planetare, în tendinţe la un moment dat. Fatalmente însă, realitatea bate dicţionarul… care poate fi citit atât ca o carte despre ce este, cât şi ca alta despre ce a fost. Ca un exemplu, îmi amintesc că, pe când pregătea pentru tipar un al doilea dicţionar de cuvinte recente, Florica Dimitrescu era în situaţia de a constata că dintre cele cuprinse în primul deja mulţime dispăruseră. Plus că aici putem adăuga că vorbitorul comun – care finalmente face „legea”, nu lingvistul, care încearcă (o clipă!) s-o reţină şi s-o explice –, inclusiv în tendinţa lui naturală de a fi ascultat, actual şi expresiv, uită numeroase din vorbele vechi (uneori nepricepându-le şi dăruindu-le înţelesul său), rezumându-se ori lăcomindu-se la altele noi. E destul de limpede, dicţionarul (explicativ, enciclopedic, de neologisme ş.a.) de mâine va vorbi despre lumea de ieri.