În Bucovina austriacă, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea şi, în mod deosebit, în ultimele două decenii ale acestuia, remarcăm o coagulare a intereselor pentru cultură, arheologie şi patrimoniu, concretizate prin apariţia unor instituţii şi societăţi private de profil. Notăm în mod deosebit interesul, atât al intelectualilor români, cât şi al celor austrieci, de a sprijini administraţia Bucovinei în fondarea, la 14 mai 1893, a celui mai important edificiu cultural: Muzeul Naţional al Bucovinei (Bukowiner Landes-Museums), la care mai putem adăuga Societatea Muzeului Siret (1870-1886), înfiinţată de căpitanul pensionar Josef von Gutter, Societatea Arheologică Română (1886-1893) din Cernuţi, fondată de „concipistul de finanţe” Dionisie Olinescu, crearea Muzeului Orăşenesc Suceava (4 ianuarie 1900). Toate aceste realizări, importante pentru vremea respectivă, au fost posibile datorită politicilor culturale existente în Imperiu, reflectate în mod deosebit prin activitatea Comisiei Centrale pentru cercetarea şi conservarea monumentelor istorice şi de artă, înfiinţată la Viena în 1850, comisie care a publicat două periodice valoroase: Mittheilungen şi Jahrbuch; de asemenea, înfiinţarea la Cernăuţi, în 1875, a Universităţii Francisco-Josefine a avut, prin profesorii săi şi cabinetul numismatic, un rol vital în propagarea cunoştinţelor despre istorie, arheologie, patrimoniu. Acesta este contextul în care, în primăvara anului 1893, în cadrul Societăţii de Antropologie din Viena s-a hotărât ca unul dintre cei mai buni specialişti ai timpului, Josef Szombathy (1853-1943), să fie trimis în Bucovina pentru evaluarea oportunităţilor de cercetare arheologică şi pentru a stabili contactele necesare cu personalităţi din domeniu.
Despre Josef Szombathy sunt multe de scris: a fost absolvent al Institutului Politehnic din Viena, a fost student şi asistent al savantului Ferdinand Hochstetter pe domeniul mineralogie şi petrografie, a studiat geologie cu Eduard Suess, geografia fizică cu Friedrich Simony, a participat la săpăturile celebre de la Hallstatt (Austria) (mormintele 997-1004) coordonate de Ferdinand Hochstetter. Preocuparea pentru arheologie a fost una timpurie, în 1882 Szombathy, remarcat pentru calităţile sale, fiind numit custode al colecţiei de antropologie şi preistorie a Muzeului de Istorie Naturală din Viena. A fost membru (1879) şi vicepreşedinte (1910-1920) al Societăţii de Antropologie din Viena, vicepreşedinte al Societăţii de Preistorie din Viena (1913-1934), membru corespondent al Societăţii de Numismatică şi Anticariat din Philadelphia (1884), al Societăţii de Antropologie, Etnologie şi Preistorie din Berlin (1894), al Societăţii Anticarilor din Nord din Copenhaga (1907), al Şcolii de Antropologie din Paris (1908). De asemenea, Josef Szombathy a fost membru de onoare în numeroase organizaţii ştiinţifice: Societatea de Antropologie din München (1895), Societatea elveţiană de Preistorie (1918), Societatea de Antropologie din Viena (1931), Societatea de Preistorie din Viena (1933). A deţinut calitatea de conservator al Comisiei Centrale din Viena (1900) şi a primit Crucea de cavaler al Ordinului Franz Josef (1889).
Interesul pentru „antichităţile” Bucovinei a fost stârnit de Harta arheologică a Bucovinei, întocmită de arheologul amator Dionisie Olinescu, manuscrisul acesteia fiind consultat de Szombathy la Viena, în cadrul Societăţii de Antropologie. Remarcându-se acurateţea produsului cartografic şi bogăţia descoperirilor arheologice semnalate în mod deosebit în zona de dealuri a Bucovinei, în cadrul societăţii s-a luat decizia finanţării deplasării arheologului vienez în Bucovina. Iată ce scria Szombathy în Jahrbuch des Bukowiner Landes-Museums (Anuarul Muzeului Ţării Bucovinei din Cernăuţi), în 1894, despre pregătirea vizitei din anul anterior: „…printre lucrările nepublicate, în prima linie trebuie menţionată o hartă, schiţată cu multă silinţă, de domnul Olinsky-Olinescul şi prevăzută cu arătarea locurilor preistorice şi romane din Bucovina. Societatea Antropologică posedă o copie. Această hartă, aproape virgină în părţile de apus şi muntoase ale ţării, mi-a arătat imediat drumul către văile largi ale râurilor, bogat presărate cu situri arheologice şi către zona precarpatică”. În 1893 şi 1894, Josef Szombathy a întâlnit în Bucovina oameni deosebiţi, pasionaţi de arheologie, cu sprijinul cărora a efectuat cercetări de teren şi săpături în mai multe situri: profesorii Heinrich Klauser, Raimund F. Kaindl, Johann Polek, arhitectul Karl A. Romstorfer şi preotul-cărturar Simion Florea Marian. Pe Dionisie Olinescu nu a mai apucat să îl întâlnească, deoarece, din cauza unor neplăceri ivite în relaţia cu autorităţile austriece, acesta se refugiase încă din vara anului 1893, în Regat. Pagini interesante şi explicaţia apariţiei hărţii arheologice a lui Olinescu pot fi consultate în memoriile secretarului general al Societăţii Arheologice Române, preotul Constantin Morariu (1854-1927), publicate în 1998 cu deosebită acurateţe ştiinţifică de către prof. univ. dr. Mihai Iacobescu (care a îngrijit ediţia, a realizat prefaţa, microbiografiile, glosarul şi notele). Aşa cum relatează în paginile de jurnal, datând din anul 1900, germanistul şi publicistul Victor Morariu (păstrate în manuscris în cadrul Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” din Suceava de către doamna preşedintă Maria Olar), acasă la părintele Marian, Szombathy a fost servit de către soţia acestuia cu „sarmale şi polenta”, care l-au încântat.
În cei doi ani, 1893 şi 1894, Josef Szombathy a întreprins cercetări toamna, în lunile august-septembrie. Observaţiile sale, minuţioase, cu multe întrebări şi idei pătrunzătoare pentru acele timpuri, au fost ulterior publicate în anuarul tânărului Muzeu al Ţării Bucovinei din Cernăuţi (1894, 1895 şi 1896). Szombathy a întreprins săpături arheologice la Şipeniţ, Hliboca, Horodnic de Jos, Hliniţa, precum şi cercetări de suprafaţă la Suceava, Rădăuţi, Volovăţ, Satu Mare, Milişăuţi, în timpul cărora a constatat, printre multe altele, prezenţa vestigiilor eneolitice, inclusiv a materialelor cucuteniene. La Şipeniţ a săpat împreună cu K. A. Romstorfer şi cu baronul Nicolae Mustaţă, pe proprietatea învăţătorului Vasile Arici, descoperitorul sitului arheologic. Toate aceste date de teren obţinute au fost ulterior sintetizate în capitolul intitulat Vorgeschichte (Preistorie) din cadrul monografiei Die österreichisch-ungarische Monarchie in Wort und Bild. Bukowina (Viena, 1899), în care a prezentat, discutat şi interpretat critic descoperirile arheologice preistorice din provincie, consacrând un spaţiu important cercetărilor personale de la Şipeniţ. Una dintre cele două imagini pe care le reproducem aici îl înfăţişează pe reputatul arheolog vienez la vârsta când cutreiera Bucovina; cealaltă ilustrează descoperiri preistorice din provincie, publicate de Szombathy în monografia menţionată (desen realizat de artistul vienez Theodor von Ehrmanns), între care vase pictate din staţiunea culturii Cucuteni de la Şipeniţ. Câteva dintre descoperirile din această aşezare cucuteniană pot fi astăzi admirate în expoziţia permanentă a Muzeului Naţional al Bucovinei din Suceava, în sala 3. Ele vorbesc despre arta olăritului preistoric, despre motivele pictate cu încărcătură spirituală şi magie, dar şi despre constanta universală, timpul, în cadrul căruia noi, muritorii, indiferent de ţinta preocupărilor noastre, suntem datori, în varii forme de manifestare (dar mai ales noi, cei care ne consacrăm activitatea Muzei Clio), să lăsăm viitorimii, mărturii ale istoriei. În cazul de faţă, merită să ne amintim că Josef Szombathy – cel care a descoperit în 1908 celebra statuetă paleolitică „Venus din Willendorf” – a păşit ultima dată în urmă cu 130 de ani pe pământul Bucovinei, „templu de glorie a Moldovei” (aşa cum o descria Nicolae Bălcescu). Poate că în viitor, o stradă a Sucevei noastre îi va purta numele.
Cercetător ştiinţific I dr. habilitat BOGDAN PETRU NICULICĂ
Comentarii