Democraţia a promovat prostia! Ea exista, dar se manifesta timid şi temător în „masele largi populare” până în 1990, fiind vizibilă doar la conducătorii iubiţi şi la cei care reprezentau „braţul înarmat al partidului” (miliţieni, spre exemplu!). După Revoluţie s-a desfăşurat în toată splendoarea şi nu încetează să ne surprindă amplitudine, originalitate absolută şi răspândire generală. Poate mulţi îmi vor reproşa că acord o imensă importanţă prostiei şi manifestărilor ei, dar consider că merită pe deplin toată atenţia. Cineva spunea că prostia este mult mai fascinantă decât inteligenţa, pentru că nu are limite. Ca universul. Iar atenţia trebuie acordată şi pentru că ne lovim zilnic de ea, în timp ce cu inteligenţa şi posesori ai ei foarte rar. Personal nu mă întâlnesc cu inteligenţa decât întâmplător, când ies „în lume”, şi niciodată când mă uit în oglindă în timp ce mă bărbieresc. Şi de aceea sunt permanent uimit de ce prostii îmi trec prin cap şi mă grăbesc să le prezint!
Prostia pe „persoană fizică” nu are capacitatea de a afecta partenerii sociali, dacă proprietarul ei nu conduce pe altul. Îi năuceşte şi îi bagă în „belea” pe cei din familie şi pe prietenii cu o atenţie scăzută! În „socialismul biruitor” proştii care conduceau (şi erau cu duiumul!) ne ţineau permanent atenţia trează şi căutau să fim cât mai puţin în apropierea lor, pentru a nu ne contamina sau a începe să râdem de ei necontrolat. Şi cu consecinţe. O „greşeală politică fundamentală” era să spunem bancuri cu nea Nicu faţă de ei sau să „miştocărim” aberaţiile emise de tovarăşi cu „munci de răspundere”. Şi a venit democraţia…
Sistemul actual permite şi, prin exemplu vedetelor de tot felul (de la politică până pe scenele concertelor de muzică), încurajează desfăşurarea fără jenă şi limite a prostiei. Dacă spunem că prostia, prin reprezentanţii ei de seamă, conduce…, nu greşim. Pentru că adunarea proştilor în grupuri organizate (de la partide politice până la galerii de fotbal!) se transformă în forţe impresionante. Şi care au preluat conducerea unor segmente importante din societate, în special cele cu conexiuni politice. Sunt totuşi şi zone ale vieţii sociale în care nu au pătruns, precum cercetarea de vârf (cu cercetarea efectuată de „organe”!) sau fenomenele culturale de anvergură internă sau externă. Şi acest lucru se întâmplă nu pentru că nu ar fi interesaţi proştii care au păreri ferme şi în aceste domenii. Nu au acces în acele zone de vârf ale societăţii decât dacă nu mai sunt proşti. Nu merită efortul făcut pentru „deşteptare”. Pierzi şi prieteni buni, pierzi şi avantaje!…
Ne putem debarasa sau apăra de asaltul prostiei şi efectele ei cotidiene asupra vieţii noastre? Nu cred! Este bine ancorată în sistemul democratic, ştie să fie loială conducătorilor (până cad!) şi să execute fără probleme orice „sarcină de partid sau de stat” primită. Proştii sunt mult mai bine adaptaţi democraţiei decât cei inteligenţi care au dileme, îşi pun întrebări şi nu aplaudă la comandă toate ideile de „imensă valoare teoretică şi practică” emise de şefi! Iar cei dotaţi cu isteţime nativă şi absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ de prestigiu s-au retras din faţa prostiei în marş. Victorios! Unde ajungem?
DAN STRUTINSCHI
PS: Toţi avem capitole în viaţă pe care nu le citim cu voce tare, spunea un înţelept! Toţi cei care au trecut prin viaţă lăsând capitole de remarcat, zic şi eu! Nu sunt nici pe departe înţelept! De acea am păreri? Poate!…
Comentarii