Campania sinistră promovată de Putin şi camarila sa criminală, de ameninţare a planetei cu arme nucleare, m-au făcut să abordez comportamentul marilor puteri (şi nucleare!) în relaţia cu celelalte ţări. Tema nu prea este abordată (cel puţin în România nu am remarcat acest lucru!), fiind considerată marginală şi departe de ştirile senzaţionale care constituie obsesia mass-mediei autohtone sau de „afară”. De ce dictaturile recurg la ameninţarea cu arme de distrugere în masă şi ţările democratice care au şi ele în dotare nu o fac? Răspunsul este simplu! Dictaturile se pot impune pe plan intern şi extern doar prin ameninţarea cu forţa, prin crearea unui sentiment general de insecuritate şi prin acceptarea renunţării la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în schimbul vieţii. Supravieţuieşti sau mori este mesajul!
Democraţiile, cu toate păcatele pe care libertăţile prost înţelese le implică, nu au apelat şi nu apelează la inducerea sentimentului de frică în populaţie. Mai mult, prin exemplul calităţii vieţii, al posibilităţii de exprimare ale cetăţeanului şi libertatea pe plan economic, religios, cultura de manifestare îşi arată superioritatea faţă de regimurile autoritare. Iar populaţia majoritară a planetei doreşte democraţie în propriile ţări, în caz contrar oamenii fiind dispuşi chiar la emigrare. Emigrare în sens invers nu există, deşi cred că putiniştii ar trebui să apeleze la ea! Rusia lui Putin v-ar primi cu „covor roşu” domnilor(?) care sunteţi atât de antioccidentali şi filodictatori (nu filoruşi, cum ticălos se exprima o creatură politică). Folosirea fricii pentru a promova politica internă şi externă este nu doar imorală, ci şi ilegală în ţările real democratice. Consider că o deosebire fundamentală între democraţie şi dictatură este dată (pe lângă multe altele!) şi de modul în care sunt tratate sentimentele pur umane ale cetăţenilor legate de frică, viitorul familiei sau posibilitatea de a fi sancţionat pentru opinii personale. Democraţiile prezintă viitorul tuturor cu un optimism temperat, dictaturile îl învăluie în frică şi obligaţia de supunere necondiţionată. Iar acest lucru este, din păcate, valabil şi în politica externă actuală, când ameninţările au devenit război (Ucraina, Orientul Mijlociu etc.), iar planeta intră într-o nouă cursă a înarmărilor.
Pentru că tema este mai mult teoretică (şi „seacă”, recunosc!), aş vrea să vă amintesc de un discurs al preşedintelui Reagan în timpul Războiului Rece, cu trimitere la adversarii SUA din acea perioadă. El spunea (aproximativ): „Nu le cer să ne iubească! Vreau să ne respecte”. Pretenţia de a fi respectată este maxima „ameninţare” pe care o democraţie reală o poate emite. Cum se manifestă Putin, Medvedev şi clica faţă de adversarii din Vest? Am asistat cu toţii la „luările de poziţie” ale Kremlinului, care nu se prea deosebesc de cele ale lui Stalin!
Opţiunea fiecăruia dintre noi este de a alege un regim democratic cu toate încercările şi problemele sale sau a deveni sclavi ai unei dictaturi de frică! Să aleagă fiecare! Şi să dispară cei care aleg pentru noi!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii